A decis să curețe malurile unui râu din propria inițiativă

A decis să curețe malurile unui râu din propria inițiativă
Un artist olandez s-a săturat să tot vadă cantităţi mari de gunoi aruncate pe malurile râului Schie din Rotterdan. Aşa că s-a decis să facă ceva în privinţa asta. A…

Tommy Kleyn are 37 de ani şi a devenit conştient de problema cu gunoaiele în timpul navetei de dimineaţă spre locul de muncă. Trecea cu bicicleta pe lângă o porţiune a râului şi vedea de fiecare dată mulţimea de gunoaie de pe mal. Situaţia asta l-a tulburat, aşa că s-a hotărât să cureţe locul timp de 30 de minute în fiecare zi, câte-un sac de gunoi odată. Când a pus fotografii cu evoluţia acţiunii lui pe Facebook, câţiva dintre prieteni s-au decis să-l ajute. În cinci săptămâni, o întindere de 100 de metri a devenit sclipitor de curată, complet eliberată de gunoaie.

Iniţiativa lui Kleyn a fost foarte bine primită şi sprijinită în mediul online, şi-a reuşit să o transforme într-o mică mişcare. A făcut o pagină de Facebook prin care îi provoacă pe oameni să petreacă 30 de minute pe an ca să umple o pungă cu gunoaie. Apoi, cei care răspund provocării pot să încarce pe pagină fotografii de genul „înainte şi după”. Provocarea a prins la oameni din mai multe ţări, care au răspuns cu propriile lor poveşti şi fotografii.

Kleyn spune că fiul lui încă nenăscut a fost sursa de inspiraţie pentru acest proiect. Soţia lui e însărcinată, iar el s-a întrebat ce-ar spune copiilor săi într-o bună zi, dacă aceştia ar întreba ce-i cu tot gunoiul ăla. „Aş putea să-i spun că e pentru că oamenii nu şi-au aruncat unde trebuie gunoaiele. Dar răspunsul meu ar fi că gunoiul e acolo din cauză că tatăl lor nu l-a curăţat”, a spus Kleyn.

Kleyn îşi doreşte să arate cât de uşor e să eliminăm dezordinea şi mizeria. El speră că va veni şi o zi în care producătorii sunt mai grijulii şi nu îşi mai ambalează produsele în straturi de plastic. Oficialii locali admiră munca lui Kleyn, îl consideră un cetăţean model şi îl ajută cu fonduri pentru proiectele viitoare. „M-au întrebat dacă vreau să aplic pentru un eveniment anual”, povesteşte Kleyn. „Oamenii se pot înscrie ca să mă ajute o zi pe an. Pentru aceasta, vor primi un cupon, de exemplu, la un grătar local. Ceea ce eu am reuşit să fac în 22 de zile, 22 de oameni ar putea face într-o singură zi”, a mai spus Kleyn.

Tommy-Klein-cleaning

Tommy-Klein-cleaning5-550x733

Tommy-Klein-cleaning2-550x733

Tommy-Klein-cleaning3-550x412

Tommy-Klein-cleaning4-550x733

Tommy-Klein-cleaning6-550x733