A fost implicat și un colaborator IPM. Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului vine cu detalii despre cazul de braconaj de la Ungheni

După ce poliția a anunțat că doi funcționari publici au fost prinși pe câmp cu doi iepuri împușcați și cu arme fără acte permisive, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) spune că unul dintre ei era polițist, iar al doilea colaborator a IPM.

„Au fost implicați un fost colaborator a IPM și un angajat al MAI care din datele care le dețin, mai avea 8 luni până a se pensiona.  Mai mult, am luat legătura cu conducerea Inspectoratului general de Poliție și conducerea SPIA pentru a lua măsuri drastice în privința celor doi”, a scris Ion Bulmaga, șeful IPM pe o rețea de socializare.

CITEȘTE ȘI Prinși cu arme fără acte permisive. Un polițist și un funcționar public, suspectați de braconaj

Incidentul a avut loc în noaprea de 15 spre 16 ianuarie în extravilanul câmpului din satul Boghenii Noi, Ungheni. În cadrul unei razii, oamenii legii au observat un automobil, care, ilumina haotic pe câmp, ulterior fiind auzite trei împușcături din direcția acestuia. În portbagajul mașinii au fost depistați doi iepuri de câmp împușcați. De asemenea, în mașină au fost depistate două arme cu glonț și două dispozitive cu termoviziune fără careva acte permisibile, se arată într-un comunicat al poliției.

În context Bulmaga a notat că unul dintre obiectele sale în funcția de șef al Inspectoratului de mediu, este lupta cu corupția, protecționismul și schemele din sistemul de protecție a mediului.

„Voi continua să mă implic alături de colegi pentru a combate vânatul și pescuitul ilegal, tăierile ilicite, extragerea ilegală a substanțelor minerale și alte crime de mediu. În paralel, urmează înăsprirea sancțiunilor pentru încălcările enumerate mai sus”, a scris Bulmaga.

Precizăm că poliția a anunțat că pe cazul dat a fost inițiat un proces penal, iar armele și dispozitivele au fost ridicate. De asemenea, poliția a inițiat și o anchetă de serviciu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Articolul A fost implicat și un colaborator IPM. Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului vine cu detalii despre cazul de braconaj de la Ungheni apare prima dată în Ecopresa.