Cât CO2 emit căutările pe Google, statul pe Youtube sau Facebook

Cât CO2 emit căutările pe Google, statul pe Youtube sau Facebook
Vizionarea online a filmelor, chat-ul pe Facebook, discuțiile pe forumuri sau căutările pe Google sunt activități poluante pentru mediul înconjurător. Surprinzător sau nu, dar amprenta de carbon generată de activitățile…

Centrele de date cu ajutorul cărora funcţionează Internetul sunt mari consumatoare de energie. Potrivit companiei americane de cercetare Gartner, acestea consumă un sfert din energia necesară sectorului de tehnologie a informaţiilor şi a comunicaţiilor. Compania britanică Fuel Fighter a calculat emisiile aferente celor mai comune activităţi digitale.

 

E-mailul

Într-un an, generăm 135 de kilograme de dioxid de carbon prin folosirea e-mailului la serviciu. Cantitatea reprezintă 1% din cât generăm în total timp de un an. Tot atât produce şi o maşină la fiecare 320 de km. Trimiterea unui e-mail simplu generează 4 grame de dioxid de carbon. Ataşarea unor documente creşte cantitatea de emisii până la 50 de grame.

Din totalul e-mailurilor trimise anual, 78% sunt mesaje spam. Cele 62 de trilioane de astfel de mesaje consumă 33 de miliarde de kWh. Pentru producerea acestei cantităţi de energie, este nevoie de 100.000 de vagoane de cărbune.

Google

„Star Wars” a fost cea mai căutată sintagmă în 2015. A fost introdusă de 155 de milioane de ori, generând 31 de milioane de grame de dioxid de carbon. La fel de mult produce arderea a 6.000 de litri de petrol. Şi vorbim de un singur termen.

În fiecare lună, Google efectuează 100 de miliarde de căutări. Fiecare căutare produce 0.2 grame de dioxid de carbon. Asta înseamnă că, folosind Google, generăm lunar 200 de milioane de grame de emisii şi 2.4 miliarde de grame anual. Tot atât consumă şi 350 de case timp de un an.

Video

Vizualizarea de DVD-uri a produs în 2011 aproximativ 2 miliarde de kilograme de dioxid de carbon. Tot atât produc 200.000 de gospodării. Se pare că streamingul online este mai puţin poluant.

Şi folosirea televizoarelor este poluantă. O oră la emisiunea preferată generează 88 de grame de dioxid de carbon. În timpul Jocurilor Euro 2016, s-au emis un miliard de kilograme de emisii.

Youtube

Folosirea canalului Youtube timp de 10 minute generează 1 gram de dioxid de carbon. Totuşi, ascultarea muzicii în mediul online este mai puţin poluatoare decât de pe suporturi fizice.

Totuşi, ascultarea muzicii în mediul online este mai puţin poluatoare decât de pe suporturi fizice.

Socializarea

Fiecare mesaj trimis înseamnă 0.000003 grame de dioxid de carbon. În statele Unite, se trimit 6 trilioane de mesaje anual. Dioxidul generat poate fi absorbit de 2.043 de arbori nou plantaţi, în decurs de 10 ani.

Facebook încearcă să îşi reducă semnificativ impactul. Fondatorul reţelei pretinde că folosirea ei timp de un an are acelaşi impact ca o cafea. Pe de cealaltă parte, o postare pe Twitter generează 0.02 grame de dioxid de carbon.

Deci, statul pe internet de fapt nu este atât de inofensiv pe cât pare. Oare suntem noi pregătiți să ne lipsim de activități digitale pentru a proteja planeta pe care trăim?

Sursa: green-report.ro