Descoperă Vatra Dornei, perla Bucovinei

Călătorul care a vizitat Vatra Dornei – un oraș-stațiune bine cunoscut în toată România -, s-a convins de frumusețea locurilor, evidențiată în toate anotimpurile. Cine alege să-și petreacă aici timpul liber, devine un frecvent vizitator al acestei minunate localități. Stațiunea Vatra Dornei este situată la aproximativ 800 m altitudine în Depresiunea Dornelor, la confluența râurilor Dorna și Bistrița.

Amatorii sporturilor de iarnă au cu ce își alimenta preferințele, pentru că pot practica snowboarding, schi, bob și sanie. Pentru ei sunt amenajate patru pârtii pentru schi de complexitate medie și ușoară. Stațiunea Vatra Dornei are propriul sistem de telescaun, care este amplasat la periferia ei. Celelalte trei pârtii sunt amplasate în apropierea centrului orașului formând un adevărat complex. Tot acest sistem format din trei amenajări pentru sport de iarnă este dotat cu iluminare pe timp de noapte, cu trei sisteme de teleschi și aparate ce produc zăpadă artificială. Pârtiile sunt amenajate pe versantul vestic, ceea ce, de asemenea, facilitează practicarea sporturilor de iarnă pe un termen mai îndelungat, datorită prezenței unei cantități mai mari de precipitații și a vântului vestic.

Vatra Dornei este supranumită de localnici „Perla Bucovinei” datorită peisajelor muntoase. Resursele de turbă, izvoarele cu ape prețioase termale și minerale, precum și băile de nămol, prezintă un mare interes pentru sectorul turiștilor ce aleg un mod de odihnă mai liniștit, cu elemente curative.

Procedurile balneare pentru menținerea și restabilirea sănătății organismului sunt la ordinea de zi în majoritatea hotelurilor din zonă. Acestea pot fi practicate atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă, în dependență de preferințele personale ale turiștilor. Stațiunile balneare propun diverse tratamente de profilaxie, tratamente pentru afecțiunile cardiovasculare, locomotorii, afecțiuni ale sistemului nervos și respirator.

Aerul primăvăratic, potecile verii, aromele toamnei… toate se regăsesc din belșug la Vatra Dornei și influențează benefic la fortificarea sănătății tuturor celor care vizitează aceste mirifice locuri.

Eugenia GHINJUL,
Studentă în anul II,
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava,
Facultatea Istorie și Geografie,
Specializarea Geografia Turismului

Articolul Descoperă Vatra Dornei, perla Bucovinei apare prima dată în Ecopresa.