DOC/ Deputații PAS vor să interzică prin lege construcțiile în spațiile verzi

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate doresc să interzică prin lege construcțiile în spațiile verzi. În acest sens, au anunțat că vor înregistra în Parlament un proiect de lefe care prevede expres acest lucru.

„Proiectul de lege va prevedea expres că, construcțiile capitale în spațiile verzi ale localităților urbane și rurale sunt interzise, administrația publică locală va emite autorizație doar pentru amplasarea obiectivelor şi instalațiilor compatibile cu spațiile verzi, şi anume a celor pentru practicarea sportului, jocurilor şi odihnei, sau a obiectivelor cu caracter cultural-artistic și, exclusiv, a unităților comerciale mobile, fără edificarea unor construcții”, a declarat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, în cadrul unei conferințe de presă.

În context, președintele Fracțiunii PAS CMC, consilierul municipal Vasile Grădinaru a prezentat un șir de acțiuni specifice pe care ar urma să le întreprindă APL-urile și în special Consiliile Locale. Acestea presupun:

– cartografierea tuturor spațiilor verzi din localitate.
– Stabilirea prin decizia Consiliului Local a hotarelor tuturor spațiilor verzi din localitate.

„Casele apărute în parcul Alunelul, cele din preajma parcului Valea Morilor, chiar și renumitul caz al cafenelei Guguță, nu ar fi fost posibile dacă ar fi existat un cadru juridic clar, iar hotarele spațiilor verzi ar fi fost clar delimitate”, a mai precizat consilierul.

În acest sens, consilierii municipali ai PAS intenționează să înainteze în Consiliul Municipal Chișinău un proiect de decizie prin care să oblige Primarul în termen de maximum trei luni de zile să efectueze cartografierea tuturor spațiilor verzi din oraș și să prezinte Consiliului Municipal spre Aprobare hotarele tuturor spațiilor verzi din oraș, pentru a exclude posibilitatea edificării unor construcții capitale în parcurile din Chișinău.

Potrivit reprezentanților PAS, proiectul de lege, care urmează a fi înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova, vine în ajutorul Autorităților Publice Locale prin crearea condițiilor juridice necesare pentru combaterea construcțiilor ilegale în parcuri.

Autorii proiectului de lege sunt convinși de necesitatea unei atare inițiative deoarece normele legale actuale poartă caracter permisiv, ceea ce înlesnește intervenția frauduloasă în spațiile verzi, iar situația în fapt servește drept fundament pentru acte de corupție și protecționism.

Articolul DOC/ Deputații PAS vor să interzică prin lege construcțiile în spațiile verzi apare prima dată în Ecopresa.