Experiment social: plasticul care ne intră-n casă

Pungile de plastic, de unică folosință, ne-au invadat existenţa. Deşi au o durată de utilizare scurtă, uneori de câteva minute sau secunde, sunt mari poluatori ai mediului, se descompun în câteva sute de ani, iar în timpul arderii emit gaze toxice pe care le respirăm și care ne otrăvesc.

Situația aceasta este foarte alarmantă și la nivel global. Miliarde de tone de pungi de plastic ajung în oceane, în soluri și păduri, otrăvind atât fauna, cât și flora de pe întreaga planetă. Unul dintre cazurile recente care dovedesc impactul asupra lumii animale este cel al balenei „însărcinate” cu 22 kg de plastic, găsită moartă pe o plajă din Italia, după cum citează site-ul de știri agora.md.

Fără să conștientizăm, zilnic, utilizăm un număr foarte mare de pungi de plastic ce ne sunt utile doar pentru o oră, cât venim de la market până acasă. Apoi, drumul lor este direct la gunoi. Milioane de pungi devin deşeu, poluează atât solul, cât și apele, dăunează animalelor, păsărilor și plantelor, lipsindu-le de un mediu natural și sănătos.

Lucrurile tind să se schimbe, dar prea lent, opinează experţii.

experiment social (11)Alexandra Kosareva, fondatoarea proiectului  Zero Waste Moldova, spune că, în ultimul timp, în Moldova sunt tot mai mulți tineri conștienți care nu folosesc plastic. Chiar şi unele magazine au devenit mai responsabile ecologic.

„Avem magazine precum Bonus, Velmart, Fourchet, Gourmet, unde poți lua cerealele la cântar, în pungile tale de pânză. De asemenea, avem piețe cu produse crescute de fermieri. În fiecare sâmbătă se organizează și piaţa Eco Local Market (lângă Kentford), unde cu ușurință poți lua lapte în experiment social (10)sticlele tale, carne de la producătorii autohtoni. Și asta e minunat.”

Zero Waste Moldova este o organizație care se ocupă cu crearea tobițelor din pânză, precum și a plaselor pentru fructe și legume.

Ei au un sortiment larg de produse care nu conțin pastic, începând de la pungi pentru cereale și terminând cu periuțe de dinţi cu mâner din lemn.

experiment social (1)

Cât plastic aducem acasă?

Am decissă testez cât plastic și pungi de plastic generez personal, la o singura tură de cumpărături şi ce ar fi dacă aş putea elimina plasticul dincotidian.

Astfel, am mers la un market din capitală pentru a face cumpărăturile necesare unei zile obișnuite. Am cumpărat: pâine, orez, hrișcă, chifle, ciocolată fierbinte, fructe. Totul ambalat în pungi de plastic. Apoi, pe toate le-am pus într-o pungă mare, tot de plastic, cumpărată  de la magazin.

Rezultatul: 12 pachete de plastic.

Pungi de plastic generate la o singură vizită la magazin
Pungi de plastic generate la o singură vizită la magazin

Am mers a doua zi cu pungi de pânză și am luat încă odată toate cele necesare pentru o zi obișnuită. Am cumpărat iarăși: pâine în pungă de hârtie, orez și hrișcă în pungile de pânză pe care le-am pregătit din timp, chifle – în hârtie, fructele fără sacoșe. Totul am luat într-o pungă mare de pânză. Acasă, am mutat cerealele din săculeţul de pânză în borcane de sticlă, ca să se păstreze mai bine.

Rezultat: Zero pachete de plastic.

Produse în vrac pe rafturile tot mai frecvente pe rafturile magazinelor autohtone
Produse în vrac pe rafturile tot mai frecvente pe rafturile magazinelor autohtone

Am constatat, însă, că, dacă dorim să cumpărăm cereale fără ambalaj, este nevoie să fim atenţi la câteva aspecte. Medicul nutriționist Maria Victoria Racu, recomandă să alegem cerealele care sunt păstrate în locuri închise, deoarece:

„Păstrarea în locuri deschise a cerealelor implică un risc pentru sănătate, în primul rând din punct de vedere igienic. Praful, particulele străine, dar și microorganismele care pot migra în recipientele deschise pot avea impact asupra sănătății consumatorului, în special dacă cerealele nu urmează să fie prelucrate termic. Sunt posibile chiar și intoxicațiile alimentare. În plus, luminile solare directe pot afecta și concentrația vitaminelor din cereale. Grăsimile au o probabilitate de alterare mai rapidă, proces denumit „râncezire”. Astfel, cerealele capătă un miros neplăcut și un gust amărui.”

Amintim că, potrivit Legii cu privire la comerțul interior, modificată în 2017, începând cu ianuarie 2019, sunt interzise spre comercializare pungile de plastic, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 microni. Pungile de plastic cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni vor fi interzise din ianuarie 2021, cu excepția celor, care sunt utilizate în calitate de ambalaj.

Timpul de degradare a unor deşeuri. Instalaţie educativă realizată cu sprijinul SGP Moldova
Timpul de degradare a unor deşeuri. Instalaţie educativă realizată cu sprijinul SGP Moldova

La 3 iulie, la nivel internaţional, a fost marcată Ziua fără pungi de plastic, dedicată sporirii gradului de conștientizare a problemelor grave generate de ambalajele de unică folosință.

Cristina JABINSCHI, Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Articolul Experiment social: plasticul care ne intră-n casă apare prima dată în Ecopresa.