Experții germani în ajutorul antreprenorilor moldoveni

Experții germani încurajează fermierii moldoveni să dezvolte afaceri de producere a biogazului. Astfel, proiectul „Biodeșeuri”, își propune să ajute antreprenorii moldoveni să-și construiască propria stație de biogaz.

În prezent, în cadrul proiectului, cu sprijinul Băncii de Dezvoltare Germană DEG şi Ministerului Federal German de Mediu, se lucrează la realizarea unui cadastru al deșeurilor. Aceasta va fi o bază de date care va conține informaţii privind tipurile de deşeuri din cele trei regiuni ale Moldovei. Datele vor fi disponibile, în timp real, antreprenorilor, care dețin sau vor să-și construiască o stație de biogaz.

Dacă proiectul de construcție a stației de biogaz este fezabil, iar fermierul este dispus să investească și deține banii necesari, atunci va primi suportul tehnic și logistic necesar realizării.

Echipa de experți germani care va consulta fermierii moldoveni și îi va ajuta să devină proprietarii unei stații de biogaz activează în cadrul companiei Maschinenring Kommunalservice și în compania de consultanță Spelleken Assoc., cu filiala și echipa locală din Chișinău.

Stație de biogaz din Germania: un model care poate fi realizat și în Moldova. Foto: Spelleken Assoc.
Stație de biogaz din Germania: un model care poate fi realizat și în Moldova. Foto: Spelleken Assoc.

Maschinenring Kommunalservice GmbH (MRK), principala companie care implementează proiectul „Biodeșeuri” în Moldova, este o filială a Maschinenring Kassel. Aceasta activează în districtul german Kassel, unde este pe larg utilizată biomasa agricolă. Experiența germană este sută la sută aplicabilă în Moldova, care, astfel, va fi sprijinită în asigurarea independenței energetice și rezolvarea problemei deșeurilor animaliere.

Vorbind de beneficiile de mediu, experții germani spun că o staţie de biogaz cu capacitatea de 1.8 MW, contribuie la reducerea a 637 tone de CO2. Prin intermediului staţiilor de biogaz, la obținerea a 150 MW de energie produsă din gaze naturale, pot fi excluse circa 530,000 tone de CO2 anual.

Proiectul este orientat spre zonele rurale, acolo unde există cea mai mare cantitate de materie primă pentru producerea biogazului.

Fermierii interesați de proiect sunt îndemnați să consulte modelul stațiilor de biogaz pe paginile web: www.mrkassel.de, www.mrgoettingen.de și www.spellekenassociates.de sau să contacteze exeprții (în Moldova – Vitalie Lavric, tel.:+373 69220924 sau în Germania – Hans-Gerd Spelleken, tel.: +49 6023 503288).

header2[1]

Articolul Experții germani în ajutorul antreprenorilor moldoveni apare prima dată în Ecopresa.