Flash-mob pentru natură

Vineri, pe data de 27 februarie, a avut loc un  flash-mob pentru protecţia rîurilor din Moldova şi stoparea fenomenului de poluare a acestora cu ape reziduale netratate. Evenimentul a fost organizat de  Centrul Naţional de Mediu în colaborare cu CRCT „Gutta-Club”, grație proiectului „Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în Republica Moldova” implementat de CNM cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA la Chişinău. desfășurându-se cu susținerea Ministerului Mediului și instituțiilor subordonate.

Acest eveniment reprezintă un punct de plecare al unei activități la nivel național, Acțiunea – concurs „Rîu curat de la sat la sat”, care începe anual la 22 martie, de Ziua Mondială a Apelor și continuă pînă la 5 iunie, cînd este consemnată Ziua Mondială a Mediului. În această perioadă, dedicată reabilitării ecologice a rîurilor mici și mijlocii,  Ministerul Mediului, în special agențiile Inspectoratului Ecologic de Stat din teritoriu, alături de ONG-urile de mediu, participă și contribuie la desfășurarea activităților de salubrizare și amenajare a cursurilor de apă. Tradițional, principalii actori  ai acestei acțiuni sînt serviciile de ramură ale administrațiilor publice locale, instituțiile publice și de învățămînt, organizațiile neguvernamentale, unitățile antreprenoriale etc.

La flash-mob au participat peste  200 de tineri  din municipiul Chişinău, alături de reprezentanți ai reţelei tinerilor „Iubeşte-ţi râul!” şi membri ai Adunării Generale a tinerilor Reţelei de Dezvoltare şi Cooperare din Europa de Est.  Aceștia au evidențiat metode concrete prin care pot răspunde solicitării de a reabilita rîurile, atrăgând atenție asupra faptului că rîurile Moldovei sînt extrem de poluate, iar lipsa sistemelor de epurare a apelor de  alimentare condiţionează afectarea ecosistemelor şi îmbolnăvirea populaţiei. Scopul scontat a fost de a solicită autorităţilor implicare activă în soluţionarea urgentă a problemei lipsei staţiilor de epurare a apelor ce se scurg netratate în rîurile de pe întreg teritoriul țării.

IMG_2869 -1