Încă nu ai aruncat bradul de Crăciun? Du-l la Alexei Micu și primește vouchere!

În perioada aceasta, curțile și platformele de gunoi se umplu de brazi uscați, aruncați după trecerea sărbătorilor. Primăria Chișinău a demarat recent acțiuni de colectare a brazilor spre reciclare, însă nu este singura inițiativă în acest sens.

O astfel de campanie a pornit pe 15 ianuarie și din partea lui Alexei Micu, directorul companiei Micu&CO SRL, care primește brazi în trei locații până duminică, 23 ianuarie.

Cei mai verzi și sănătoși dintre brazi sunt preluați de reprezentanții Grădinei Zoologice, pentru a servi drept hrană pentru animale. Tulpinile rămase după hrană sunt ulterior returnate lui Alexei, și, împreună cu brazii mai uscați, merg la tocare. Îngrășământul rezultat se va folosi la pepiniera de conifere Micu&CO, dar va merge și către Lumea Plantelor, partenerii acestei campanii de reciclare.

Lumea Plantelor oferă și vouchere de cumpărături în valoare de 100 de lei pentru brazii aduși la două din cele trei locații. Cea de-a treia locație va fi inclusiv pentru returnarea brazilor procurați online de la Micu&CO, în schimbul cărora cumpărătorii vor primi un brad cu rădăcină pentru plantare, precum și consultață de îngrijire. Tot aici pot fi aduși brazii cumpărați de la Micu&CO în cadrul promoției speciale de 31 decembrie, pentru care va fi rambursat gajul.

Mai jos sunt locațiile unde poți aduce bradul de Crăciun, cu instrucțiuni specifice pentru fiecare. Alexei Micu recomandă ca brazii să fie aduși deja curățați de orice decorațiune, pentru a ușura procesul și a nu risca să contamineze hrana animalelor de la zoo.

Cerc Cricova, SRL „Lumea Plantelor” locație hartă
Cum livrezi bradul fără contact?
1. Fotografiază bradul
2. Aruncă bradul peste gard
3. Trimite poză pe Viber la nr. 068107699
4. Beneficiază de voucher LUMEA PLANTELOR SRL în valoare de 100 lei (valabil 15.02-15.04.2022)

Ciocana, str. Industrială 21, Resana S.A., depozit nr 3 locație hartă
Cum livrezi bradul fără contact?
1. Fotografiază bradul
2. Lasă bradul lângă poarta cu afiș
3. Trimite poză pe Viber la nr. 068107699
4. Beneficiază de voucher LUMEA PLANTELOR SRL în valoare de 100 lei (valabil 15.02-15.04.2022)

Buiucani, str. Bisericii 28/11 – locație hartă
Cum livrezi bradul pentru rambursare bani sau pentru un brad natural cu rădăcini pentru plantare?
1. Vino cu bradul în intervalul 11.00-15.00
2. Prezintă cuponul de pe 31.12.21 când ați procurat bradul, sau nr. de telefon
3. Returnează bradul achiziționat de la noi și primește banii achitați pe 31.12.2021 SAU beneficiază gratuit de un brad cu rădăcină pentru plantare.
Pentru alte detalii sau rambusarea banilor în alte zile decât cele menționate, poți apela 079988488.

Este deja cel de-al treilea an când Alexei Micu derulează o astfel de acțiune de colectare a brazilor, deși, din spusele lui, doar 25% dintre cei care cumpără brazi îi returnează spre reciclare. Bazat pe experiența anilor trecuți, antreprenorul estimează să primească între 100-150 de brazi, din care vor rezulta în jur de 5 tone de îngrășământ, în funcție de mărimea și greutatea brazilor.

Articolul Încă nu ai aruncat bradul de Crăciun? Du-l la Alexei Micu și primește vouchere! apare prima dată în Ecopresa.