INVITAȚIE PENTRU PRESĂ! SE LANSEAZĂ COMPETIȚIA MOLDOVA ECO ENERGETICĂ, EDIȚIA 2015

Agenția pentru Eficiență Energetică invită reprezentanții mass-media la evenimentul de lansare a competiției Moldova Eco Energetică, ediția 2015. Evenimentul va avea loc joi, 5 martie, ora 09:00, potrivit unui comunicat remis Ecopresa.md.

Moldova Eco Energetică este cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Scopul competiţiei este de a susține cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie din surse regenerabile, precum şi în dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

La eveniment vor participa: Mihail Stratan, Director Agenția pentru Eficiență Energetică; Mihai Gavriliță, antreprenor și Diana Covalciuc, Director Executiv Tony Hawks Centru.

Agenda: 

Ora Activitatea Comentarii
8:20 Întâmpinarea reprezentanților mass-media Transportul va fi asigurat de AEE
8:30 Startul turului presei Din fața hotelului Codru, str. 31 August 1989, 127.
9:00 Vizită la casa particulară de locuit a domnului Mihai Gavriliță ”Cel mai bun proiect în eficiență energetică”, com.Băcioi
10:00

Vizită la Centrul de reabilitare pentru copii cu nevoi speciale Tony Hawks Centru

”Cel mai bun proiect în energie solară”, cu instalație solară termică pentru piscine destinată copiilor cu dizabilități, Chișinău.

 

Începând cu 2012, Moldova Eco Energetică a avut parte de 125 de participanți din toată țara, care s-au înscris în competiția celor mai buni promotori ai energiei regenerabile și eficienței energetice. Termenul limită pentru înscriere la competiție este data de 5 august 2015. Pentru mai multă informație accesați www.mee.md sau adresa de email moldovaecoenergie@aee.md.

Agenţia pentru Eficiență Energetică are misiunea de a supraveghea evoluţia situaţiei în domeniul eficienţei energetice şi surselor de energie regenerabilă, de a asigura pregătirea şi prezentarea sintezelor programelor, evaluarea proiectelor investiţionale în domeniu, elaborarea proiectelor de acte normative, precum şi crearea unei baze informaţionale în domeniile sale de activitate.

NOTĂ: Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) asigură transport jurnaliştilor interesaţi de subiect. Participanții interesați sunt rugați să confirme participarea până miercuri, 4 martie, orele 18:00, la adresa de email:  andrei.dudnic@aee.md sau la telefonul  (+373 60) 505.109 (Andrei Dudnic).