Moldsilva: Campania de informare a populaţiei privind importanţa pădurilor în natură şi în viaţa oamenilor

Moldsilva: Campania de informare a populaţiei privind importanţa pădurilor în natură şi în viaţa oamenilor
În perioada 16 – 21 martie la Chişinău şi în raioanele ţării va fi desfăşurată o campanie de informare a populaţiei privind importanţa pădurilor în natură şi în viaţa oamenilor.…

„Lansarea campaniei va avea loc în raza orașului Hâncești. Vom merge cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, alte persoane publice, inclusiv, cu reprezentanți ai societății civile, cetățeni simpli pentru a da start campaniei. Vor fi organizate și activități de informare în școli. Totodată, în această perioadă vor fi distribuite cetățenilor diferite materiale informative în acest sens. Joi, 19 martie, va fi inaugurat Oficiul de consultanță forestieră în cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice. Acest oficiu este o premieră pentru Republica Moldova în domeniul forestier”, a spus, pentru Radio Moldova Actualități, Viorica Caciuc, ofițer de presă al Agenției „Moldsilva”.

Campania are loc în contextul Zilei Internaționale a Pădurilor, care va fi marcată sâmbătă, 21 martie. În primăvara anului curent, întreprinderile  silvice vor planta peste 800 de hectare de arbori și arbuști. Până la sfârșitul anului, vor fi  plantate alte 700 de hectare.