Noi reguli privind activitatea delfinariilor

 Noi reguli privind activitatea delfinariilor
Ministerul Mediului a inițiat modificarea legislației de mediu, astfel încât, activitatea delfinariilor să fie posibilă doar în cazul în care au asigurată apă de mare, păstrând astfel un mediu habitual…

În susținerea inițiativei date, Valeriu Munteanu, ministrul Mediului a declarat că se vor depune toate eforturile pentru îmbunătăţirea cadrului legal  în domeniul protecţiei animalelor sălbatice, întreţinute în captivitate, prin racordarea la cerinţele Directivelor Uniunii Europene şi a tratatelor internaţionale din domeniul vizat, la care Republica Moldova este parte.

Potrivit ministerului prevederile date sunt valabile în întreaga Europă, astfel toate delfinariile, indiferent că sunt în orașe de pe malul mării/oceanului sau în centrul bătrânului continent, folosesc doar apă de mare. Astfel, speranța de viață a delfinilor crește de câteva ori, or cei care sunt ținuți în delfinarii cu apă „de la robinet”  trăiesc mai puțin, fiind înlocuiți odată la doi-trei ani.

Prezentul proiect de lege are drept scop reglementarea activităţilor sanitar-veterinare, în privinţa autorizării activităţilor de funcţionare a unor aglomeraţii de animale. Se propun modificări în articolul 8, care stipulează cerinţele privind autorizarea sanitar-veterinară a  obiectivelor agenţilor economici.  Astfel prin completarea Articolul 18 cu alineatul (3)1, se stabilesc competenţe noi pentru  autoritatea sanitar-veterinară, privind autorizarea  funcţionării Delfinariilor, numai în cazul când aceste aglomeraţii pentru animale îndeplinesc cerinţele de asigurate cu apă de mare naturală, sau sunt dotate cu instalaţiile adecvate pentru,  prepararea  în mod artificial a apei, conforme cu parametrii de calitate, pentru asigurarea întreţinerii animalelor  în captivitate.