Se caută participanți pentru expediții pe Nistru

Se caută participanți pentru expediții pe Nistru
Studenţi, savanţi, profesori, reprezentanţi ai ONG-urilor şi mass-media sunt invitați să participe la două expediții cu caiacurile pe râul Nistru. Expedițiile vor oferi participanților posibilitatea de a vizita locuri pitorești și…

Pentru a participa, trebuie să completați un chestionar (îl găsiți atașat) și să-l expediați la adresa: ecotiras@mail.ru (Tatiana Siniaeva), nu mai târziu de 25 iunie pentru prima expediţie şi nu mai târziu de 20 iulie pentru a două expediţie.

Menționăm că toate cheltuielile pentru participare în expediții (hrana, transport,caiacuri, tenturi, etc.) sunt suportate de organizatori.

Prima expediţie va fi organizată pe sectorul Nistrului – Stroeşti – Molovata Nouă (Dubăsari) în perioada 10-17 iulie 2016. Expediția este adresată în special studenţilor și doctoranzilor din Moldova şi Transnistria, în special celor de la  biologie, geografie şi ecologie.

A doua expediţie este planificată în perioada 08 – 15 august 2016, pe sectorul fluviului Nistru Naslavcea – Soroca. Sunt așteptați să aplice savanţi, profesorii şcolilor şi liceelor, reprezentanţii mass-media şi ONG-urilor din Moldova, inclusiv Transnistria. Novicii au prioritate.

Expediţiile sunt organizate de către Asociaţia Internaţională a Păstrătorilor Râului Eco-TIRAS (www.eco-tiras.org) și sunt susţinute de Misiunea OSCE în Moldova. Conducătorul expediţiilor este geograful Nicolai Vizitiu.

Pentru informații suplimentare apelați la:

Ilia Trombiţki, director executiv Eco-TIRAS – ilyatrom@mail.ru sau Tatiana Siniaeva, coordonatorul proiectelor Eco-TIRAS  - ecotiras@mail.ru.

Notă: Reprezentanţii mass-media au o prioritate, cu condiţia reflectării expediţiei după participare.