UE pregăteste un nou acord privind schimbările climatice

Miniștrii mediului din UE s-au reunit pe data de 6 martie la Bruxelles pentru a elabora un nou acord obligatoriu privind schimbările climatice, care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto din 2020.

În prezent au loc negocieri în vederea elaborării unui nou acord global privind schimbările climatice, care ar urma sa includă toate țările care și-au asumat Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite în acest sens.

Obiectivul noului acord este de a reduce emisiile țărilor dezvoltate și ale țărilor în curs de dezvoltare până la un nivel care să determine menținerea încălzirii globale sub 2 grade Celsius.

Acesta ar reuni într-un sistem unic actuala combinație de acorduri obligatorii și neobligatorii.

Toate țările implicate își pregătesc în prezent contribuțiile, iar un text de negociere complet ar trebui să fie pregătit înainte de luna mai, anul acesta. Acordul ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului și pus în aplicare începand din 2020.