Vara anului 2022 a fost cea mai călduroasă înregistrată în Europa de la începutul măsurătorilor meteorologice

Vara anului 2022, marcată de mai multe episoade de caniculă şi de o secetă severă, a fost cea mai călduroasă vară înregistrată vreodată în Europa de la începutul măsurătorilor meteorologice. Coordonatorii serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice „Copernicus” au anunțat că temperaturile medii au fost „cele mai ridicate, atât pentru luna august, cât şi pentru întreaga vară”, depăşind în perioada celor trei luni estivale cu 0,4 grade Celsius valoarea medie din 2021, care reprezenta precedentul record în materie.

Temperaturile medii au fost „cu aproximativ 1,34 grade Celsius peste media din 1991-2020 pentru sezonul estival”, au adăugat ei, citați de digi24.ro.

Pentru luna august 2022, valorile de temperatură au fost „de departe cele mai mari” înregistrate de la debutul măsurătorilor, fiind „cu 1,72 grade Celsius peste media din 1991-2020”. „O serie intensă de valuri de căldură în toată Europa, însoţită de condiţii neobişnuite de secetă, a dus la o vară a extremelor, cu recorduri de temperatură, de secetă şi de incendii”, a subliniat Freja Vamborg, coordonatoare ştiinţifică la Centrul European pentru Prognoze Meteo pe termen Mediu (ECMWF).

Seceta şi incendiile din numeroase regiuni ale Europei au afectat societatea şi natura în diverse feluri”, a adăugat Freja Vamborg. Ea a reamintit că precedentul record data doar de un an.

Articolul Vara anului 2022 a fost cea mai călduroasă înregistrată în Europa de la începutul măsurătorilor meteorologice apare prima dată în Ecopresa.