Bătrânul Nistru a primit oaspeți de ziua lui

  În ultima duminică a lunii mai Republica Moldova sărbătorește Ziua Nistrului. Anul acesta, Ministerul Mediului a pregătit un program de acţiuni menit să sublinieze importanţa fluviului pentru sectorul economico-turistic şi menţinerea echilibrului ecologic din ţară.

  Satul Talmaza (Ștefan Vodă) a reprezentat punctul de început al expediției, acolo unde a avut loc o conferință cu participarea conducerii ministerului Mediului (ministrul Mediului – Sergiu Palihovici, și viceministrul Dragoș Cimpoieș), a reprezentanţilor instituţiilor subordonate (Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Agenția ”Apele Moldovei”, autorităţile locale, organizaţiile neguvernamentale (Mișcarea Ecologistă din Moldova, SE ”Biotica”, ”Asociația ”Eco-TIRAS”, AJMTEM), structurile internaţionale de mediu (OSCE) şi jurnaliştii. Delegația a parcurs pe Nistru distanţa de la Talmaza la Tudora, a aflat despre situaţia barajului de la bifurcarea Turunciuc-Nistru, situat în satul Hlinoe, a vizitat ecluza de alimentare cu apă din Nistru a terenurilor arabile din satul Cioburciu şi digul de protecţie împotriva inundaţiilor de la Palanca, raionul Ştefan Vodă.

  Toate punctele stabilite pe traseul expediției nistrene au scos în evidență importanța râului Nistru pentru economia și siguranța țării. La fel, a fost subliniată însemnătatea acestui râu în calitate de patrimoniu național (natural și cultural), ecosistem acvatic esențial pentru susținerea unui lanț trofic complex. Vulnerabilitatea și expunerea Nistrului la influența antropică nu trebuie neglijată, iar expediția de duminică a avut și scopul de a identifica soluții de lungă durată care să redea Nistrului sănătatea de odinioară.