Concurs – fii un artist al Dunării!

Implică-te în celebrarea Zilei Dunării, ajută la construirea unui viitor pozitiv pentru Dunăre și câștigă premii în competiția internațională „Fii un Artist al Dunării”!

Copiii din bazinul Dunărean sunt invitați să intre în competiție și să creeze opere de artă ce elogiază râurile și apele, în special fluviul Dunărea și afluenții săi. Începând din anul 2004, acest ambițios concurs ce implică 14 țări, unește copiii din bazinul Dunărean.

     Detalii despre competiție

Provocarea pentru fiecare participant este de a crea propria operă de artă inspirată de Dunăre și afluenții săi. Scopul acestei competiții este de a încuraja copiii să se sensibilizeze și să se uite mai atent la râurile și apele ce îi înconjoară, să simtă pulsul râului și să se gândească la ce înseamnă natura pentru ei.

Concursul este organizat cu susținerea Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunăre (ICPDR) şi a Parteneriatului Global pentru Apă din Europa Centrală şi de Est (GWP CEE).

La nivel național, în R. Moldova, concursul este organizat de Mişcarea Ecologistă din Moldova, în parteneriat cu revista NATURA.

    Câștigă premii!

Competiţia are două etape: naţională şi internaţională. Juriul din R. Moldova va selecta şi premia câştigătorii la nivel naţional, iar lucrarea care va acumula cel mai mare punctaj va participa la etapa internațională a concursului.

La concurs pot participa copii cu vârsta între 6 şi 16 ani. Lucrarea trebuie să redea un mesaj ecologic inspirat de fluviul Dunărea și afluenții săi. Creatorul celei mai bune lucrări la nivel internațional va primi titlul de Artist al Dunării și va fi recompensat cu premii motivante precum: aparate foto profesionale și alte echipamente. În același timp, cele mai bune 10 lucrări selectate la etapa națională vor fi premiate cu diplome, seturi de cărți, chipiuri, maiouri și o excursie gratuită la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei.

10462958_860152197346886_7900165637317691860_n

    Condiţiile:

Tema concursului în acest an este „Mascarada Dunării”. Încurajăm participanții să se inspire din obiectele ce le găsesc în jurul lor, pe malurile râurilor și să le încorporeze într-o lucrare, creând ținute vestimentare. Filmulețe video ce arată procesul de realizare a obiectelor sunt de asemenea binevenite.

Vă recomandăm să organizaţi o deplasare la malul unei ape din zonă pentru a observa şi, eventual, discuta importanţa protejării acesteia. Astfel, veţi putea crea propriile lucrări inspirate de ecosistemul acvatic (faună, floră) sub formă de sculptură, mozaic, colaj; materialele recomandate sunt fie cele naturale, precum lemn (adus de ape), pietre, păpuriş, nisip, etc., fie deşeuri găsite la mal. Fotografiaţi lucrarea şi expediaţi-o în adresa MEM. Fiecare lucrare trebuie să fie însoţită de titlu/nume autor/clasă/vârsta/ şcoala/profesorul coordonator şi trebuie expediată, până pe 01 iulie 2015, la adresa poştală: str. S. Lazo, 13, Chişinău, MD 2004 sau prin e-mail mem@mem.md, cu menţiunea „Concursul Artistul Dunării”. Dimensiunea minimă pentru o fotografie digitală este de 1 MB în format JPEG / în format electronic la o rezoluţie de 300dpi.

Dacă se preferă formatul tipărit, pe hârtie simplă sau lucioasă, acesta trebuie să aibă dimensiunea de cel puţin 15 x 20 cm. Atenţie, desene şi tablouri NU sunt acceptate în concurs.

Câştigătorii la etapa naţională vor fi anunţaţi până la sfârşitul lunii iulie a.c.

Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon: 022 23 71 49 sau la adresa prin e-mail mem@mem.md.

Elena SCOBIOALĂ