Stimate Domnule Prim-Ministru, Cunoaşteţi prea bine că una din cele mai majore probleme ale societăţii moldoveneşti o constituie lipsa apei potabile, îndeosebi în localităţile rurale. Cu toate eforturile depuse şi cu toate ajutoarele acordate Republicii Moldova de către donatorii străini şi organismele internaţionale, majoritatea satelor din republică nu au apeduct, nu au reţea de canalizare şi staţie de purificare a apelor uzate. Aceste 3 probleme mari – apeduct, canalizare, staţie de epurare – urmează să fie soluţionate concomitent, fiindcă doar rezolvarea lor împreună ne asigură securitatea ecologică a R. Moldova şi sănătatea cetăţenilor noştri.
Există suficiente argumente şi studii care demonstrează că absenţa apei potabile de calitate, utilizarea de către populaţia rurală a resurselor acvatice din fântâni şi cişmele au un impact negativ asupra sănătăţii populaţiei şi mai ales asupra copiilor şi oamenilor în etate. Cred că anual economia naţională pierde zeci de mii de zile-muncă din cauza bolilor provocate cetăţenilor moldoveni care se alimentează cu apă necalitativă din fântâni şi cişmele. Cercetările sociologice efectuate de Mişcarea Ecologistă din Moldova sunt o dovadă că atât comunităţile cât şi autorităţile locale doresc să contribuie la rezolvarea acestor 3 probleme-cheie – apeduct, canalizare, staţie de epurare -, dar se confruntă cu un şir de obstacole birocratice, care măresc considerabil costurile şi fac, adeseori, imposibilă dezvoltarea comunitară. La ce mă refer? În primul rând, la costurile de proiectare. Indiscutabil, orice construcţie are nevoie de un proiect bine calculat, dar acest proiect ar trebui să intre în costuri rezonabile, nu total exagerate. Fiindcă, ce se întâmplă în realitate, stimate Domnule Prim-Ministru ? Adeseori proiectarea unui apeduct, care este obligatorie şi inevitabilă, costul proiectării concurează la preţuri cu costul apeductului, sau al canalizaţiei, sau al staţiei de epurare a apelor uzate. Autorităţile locale şi comunităţile trebuie să plătească 100-150 mii de lei pentru un proiect, care cu mici adaptări se repetă de la un sat la altul. Aceleaşi preţuri foarte exagerate sunt obligatorii pentru proiectarea unei gunoişti locale sau a unui poligon de selectare a deşeurilor. Drept rezultat, în loc să se dezvolte comunităţile şi să fie ajutaţi oamenii de la sate, se dezvoltă structurile birocratice care înghit o bună parte din bugetul destinat unui obiectiv comunitar, de utilitate publică. Mai pe scurt, dubala ajunge mai scumpă decât pielea. Evident, când sunt puse în pericol perspectivele de dezvoltare comunitară şi de securitate ecologică a R.Moldova din cauza unor obstacole artificiale, statul este obligat să reglementeze un şir de procese care complică viaţa normală a oamenilor. Şi în cazul proiectării apeductelor, reţelelor de canalizare, staţiilor de epurare a apelor uzate, a fântânilor arteziene, a gunoiştilor locale, a conductelor de gaze şi cazangerii, a altor obiective ecologice şi de utilitate publică, costul acestor proiectări nu trebuie să depăşească costul construcţiei, să nu facă proiectul atât de scump încât comunităţile şi autorităţile să renunţe la un obiectiv sau altul din cauza costurilor exagerate la proiectare sau pentru diferite autorizaţii. Aşi vrea să cred, stimate Domnule Prim-Ministru, că această problemă legată de costurile reale şi nu cele artificiale pentru proiectarea obiectivelor de utilitate publică, problemă care frământă deopotrivă şi comunităţile şi autorităţile locale, va fi soluţionată echitabil, în favoarea societăţii moldoveneşti. Alecu Reniţă, Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova |
Evenimente 
