Thursday, 09 September 2010
Sigla
 
Meniul Principal
Prima pagina
Despre MEM
Contact
OT MEM
MEM 15 Ani
Evenimente
Atitudini
Publicatii
Proiecte
Eco Mass-Media
Raport MEM
Alianta Prut
Link-uri
Prima pagina
Visitatori
464434 Visitors
Prima pagina arrow Prima pagina
"Orheiul Vechi", o sansă istorică de a ajunge pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO Print E-mail

SCRISOARE DESCHISĂ

PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, Dlui Vladimir Voronin

Stimate Domnule Preşedinte,
După mai mulţi ani de discuţii, studii şi demersuri oficiale şi civice, Republica Moldova are o şansă istorică de a include complexul natural-cultural „Orheiul Vechi” pe Lista Patrimoniului Mondial ocrotit de UNESCO. La 25 ianuarie 2008, Ministerul Culturii şi Turismului a depus la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO dosarul de nominalizare a „Peisajului Cultural Orheiul Vechi” pentru includere în Lista Patrimoniului Mondial. Astfel, a demarat procedura oficială, care va dura până în primăvara anului 2009, când instanţele internaţionale vor lua o decizie finală asupra includerii sau neincluderii „Peisajului Cultural Orheiul Vechi” în categoria monumentelor luate sub protecţia UNESCO.

Stimate Domnule Preşedinte,
După mai mulţi ani de discuţii, studii şi demersuri oficiale şi civice, Republica Moldova are o şansă istorică de a include complexul natural-cultural „Orheiul Vechi” pe Lista Patrimoniului Mondial ocrotit de UNESCO. La 25 ianuarie 2008, Ministerul Culturii şi Turismului a depus la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO dosarul de nominalizare a „Peisajului Cultural Orheiul Vechi” pentru includere în Lista Patrimoniului Mondial. Astfel, a demarat procedura oficială, care va dura până în primăvara anului 2009, când instanţele internaţionale vor lua o decizie finală asupra includerii sau neincluderii „Peisajului Cultural Orheiul Vechi” în categoria monumentelor luate sub protecţia UNESCO. Ar fi de prisos să aducem un pachet de argumente cât ar câştiga Republica Moldova în imagine şi prestigiu, dacă vom reuşi să convingem organismele internaţionale că instituţiile statului moldovenesc au capacitate să respecte şi să îndeplinească cu stricteţe toate obligaţiile prevăzute de convenţiile UNESCO, iar organismele internaţionale, la rândul lor, să aprobe includerea monumentului moldovenesc în Lista Patrimoniului Mondial. Dar ca să se producă acest lucru atât de important pentru republica noastră este nevoie ca în rând cu Dosarul elaborat, într-un timp foarte restrâns să fie implementat la modul practic un plan de acţiuni concrete, dintre care deosebit de urgente sunt:
- Elaborarea şi punerea în aplicare a Legii cu privire la atribuirea statutului de „rezervaţie natural-culturală” complexului Orheiul Vechi, cu formarea infrastructurii corespunzătoare;
- Elaborarea proiectului de zonare funcţională a complexului Orheiul Vechi cu instituire legală a zonelor de protecţie şi tampon în teren (cadastrul arealului protejat);
- Punerea în aplicare practică a „Strategiei Orheiului Vechi”, „Planului de management”, „Planului de valorificare turistică” şi a „Planului de monitorizare, conservare şi restaurare-reabilitare a obiectivelor de patrimoniu natural şi cultural” ;
- Consolidarea şi conservarea de urgenţă a obiectivelor de arhitectură medievală de la Orheiul Vechi aflate în stare de degradare accentuată (citadela, baia tătărască etc.);
- Ameliorarea de urgenţă a stării ecologice a landşaftului natural de la Orheiul Vechi.
Acest plan de acţiuni, recomandat de către experţii UNESCO, a fost discutat odată cu începerea elaborării Dosarului „Peisajul Cultural Orheiul Vechi”, însă până în prezent n-a fost realizat.

Stimate Domnule Preşedinte,
Ţinând cont că în următoarele luni în R. Moldova urmează să sosească două comisii specializate ale UNESCO, una de la ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor) şi alta de la IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii), în scopul verificării în teren a stării reale a „Peisajului Cultural Orheiul Vechi”, a funcţionării Statutului juridic şi a metodelor de gestionare a sitului, ne exprimăm îngrijorarea că din cauza unor disfuncţionalităţi de ordin instituţional şi birocratic, care stopează de un anumit timp promovarea măsurilor necesare pentru aducerea sitului Orheiul Vechi în concordanţă cu normele internaţionale, putem pierde şansa istorică de a include primul monument al Republicii Moldova în Lista Patrimoniului Mondial. În acest context, pentru a depăşi blocajele de moment, dar şi cele de viitor, Vă rugăm, Domnule Preşedinte, să dispuneţi ca instituţiile abilitate să intensifice procesul de implementare a planului de acţiuni, iar pentru a evita orice risc de întârziere, solicităm să supravegheaţi personal procesul de pregătire practică a „Peisajului Cultural Orheiul Vechi” pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cu respect,

Alexandru CIBOTARU, Academician, Doctor habilitat în biologie
Andrei EŞANU, Academician, Doctor habilitat în istorie
Andrei NEGRU, Academician, Doctor habilitat în biologie, Grădina Botanică a AŞM
Vasile ŞELARU, Prof. univ. Membru corespondent al AŞM, USM
Alecu Reniţă, Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Ecologice, expert PNUD în elaborarea Strategiei naţionale de dezvoltare a turismului durabil
Gheorghe Postică, Doctor habilitat în istorie, responsabil pentru elaborarea Dosarului „Peisajul Cultural Orheiul Vechi”, Director al Institutului Istorie al ULIM
Ion Niculiţă, Prof. univ. Doctor habilitat în istorie, Şef catedră, Facultatea Istorie şi Psihologie a USM
Alexandru TELEUŢĂ, Doctor în agricultură, Director al Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe din Moldova
Varvara Buzilă, Conf. univ., Doctor în filologie, Director-adjunct al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
Sergius CIOCANU, Doctor în arhitectură, Preşedinte al ICOMOS Moldova
Valentin BOBEICĂ, Conf. univ., Doctor habilitat în chimie, USM
Gheorghe BOBÂNĂ, Prof. cercet., Doctor habilitat în filozofie
Nicolae BOBOC, Conf. univ., Doctor în geografie
Lazar CHIRICA, Conf. univ., Doctor în geografie
Petru COCÎRŢĂ, Doctor în biologie, Conf. cercetător, membru al Academiei Internaţionale de Informatizare, Şef de laborator al Institutului de Ecologie şi Geografie AŞM, AO „Pronatura”
Ion COMANICI, Prof. univ., Doctor habilitat în biologie, Grădina Botanică a AŞM
Ilie BORZIAC, Conf. univ., Doctor în istorie
Alexei PĂLĂNCEANU, Doctor în biologie, Grădina Botanică a AŞM
Vasile SCORPAN, Doctor în biologie
Ion Tentiuc, Conf. univ., Doctor în istorie
Aurel Zanoci, Conf. univ., Doctor în istorie


 

Urmat >

Mambo is Free Software released under the GNU/GPL License.