La Glodeni elevii au discutat despre importanța zonelor umede
Raionul Glodeni a fost săptămâna aceasta gazda unor ore ecologice desfășurate în cadrul proiectului ”Conservarea biodiversității în Prutul de mijloc”. Copiii din gimnaziile și liceele satelor Camenca, Cobani, Balatina și orașul Glodeni au participat la ore educative axate pe importanța și conservarea zonelor umede.
Astfel, miercuri și joi, elevii claselor 6-10 au discutat despre multiplele roluri pe care le are o zonă umedă, despre speciile de animale și de plante care populează habitatele acestor zone, dar și despre riscurile la care sunt expuse în urma activității antropice. Copiii au aflat informații noi despre starețele din raionul Glodeni, au propus idei legate de ocrotirea acestor mini-ecosisteme, și au identificat și alte probleme de mediu prezente în regiunea în care trăiesc. Printre micii ecologiști s-au numărat foarte mulți vizitatori ai Rezervației de Stat ”Pădurea Domnească”, care au vorbit cu mult entuziasm despre frumusețea acestei zone protejate și despre speciile care și-au găsit aici condiții prielnice pentru viață.
La orele de educație ecologică au participat în total 160 de copii, elevi ai Școlii medii ”Vasile Coroban” din Camenca, Liceului Teoretic din Cobani, Liceului Teoretic din Balatina, Liceului Teoretic ”V. Coroban” din orașul Glodeni și Școala nr. 3 ”Dimitrie Cantemir” din același oraș.