Competențe și experiențe de interpretare a naturii – lecții de educație ecologică în școlile din arealul Rezervației Orheiul Vechi
În perioada martie-aprilie 2019, Mișcarea Ecologistă din Moldova a desfășurat o serie de lecţii despre interpretarea patrimoniului natural, în 10 şcoli din localităţile Trebujeni, Furceni, Ivancea, Piatra, Susleni, Holercani, Marcăuţi, Maşcăuţi şi Orhei. La lecţii au participat peste 200 de elevi care au aflat ce înseamnă interpretarea naturii, cum să punem în valoare patrimoniul natural prin elemente de interpretare şi de ce ar trebui să facem acest lucru. Cunoştinţele acumulate le vor fi de folos elevilor la concursul de creaţie anunţat de Mişcarea Ecologistă din Moldova, în cadrul căruia elevii sunt invitaţi să devină creatori de mesaje de interpretare, prin cărţi poştale, care să evidenţieze patrimoniul natural al Rezervaţiei Orheiul Vechi. Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului “FORTIFICAREA EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ȘCOLI. Competențe și experiențe de interpretare a naturii”, implementat de Mişcarea Ecologistă din Moldova cu suportul US Forest Service.
Mai multe fotografii aici