Proiectul “Prutul şi Dunărea, un patrimoniu naţional şi european”
Scopul proiectului: “Popularizarea valorilor patrimoniului natural şi cultural din bazinele râurilor Prut şi Dunărea”
Obiectivele proiectului: Producţia editorială de masă (calendare, postere, afişe, pliante, etc.) bazată pe un impact vizual are o contribuţie esenţială în cunoaşterea, popularizarea şi promovarea valorilor reprezentative ale patrimoniului natural, în crearea unor atitudini grijulii faţă de bijuteriile şi monumentele naturale cu care Dumnezeu a înzestrat spaţiul danubiano-pontic, în speţă bazinul fluviului Dunărea şi a afluentului său de stânga care este râul Prut.
Editarea unui calendar pentru publicul larg va constitui un pas important spre cunoaşterea, popularizarea şi promovarea valorilor patrimoniului natural din bazinele dunărean şi prutean şi va constitui un act de cultură şi de educaţie ecologică, vor dovedi preocuparea constantă pe care o acordă R. Moldova domeniului educaţiei ecologice a populaţiei şi conştientizării publice a valorii patrimoniului natural şi cultural naţional şi european.
Contribuţia proiectului la promovarea imaginii R. Moldova
Calendarul conceput şi editat în condiţii grafice de calitate în anul deţinerii preşedinţiei ICPDR de către R. Moldova va constitui o dovadă incontestabilă că ţara noastră poate face faţă exigenţilor internaţionale în problemele de mediu şi poate conduce onorabil o instituţie europeană cum este Comisia Internaţională pentru Dunăre. Calendarul, care va conţine peisaje pitoreşti şi monumente naturale din bazinele Prutului şi Dunării, va avea un impact atât în R. Moldova cât şi peste hotare, va putea servi ca o carte de vizită şi materialul promoţional şi de imagine la întrunirile naţionale, regionale şi europene pe care R. Moldova le organizează, deţinând preşedinţia ICPDR.