Comunicat de presă
A fost lansat cel de-al 3-lea apel al Programului de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor”
Chişinău, 21 iulie 2015. - Cel de-al 3-lea apel al Programului de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” a fost lansat astăzi, 21 iulie,în cadrul unei conferințe de presă, cu participarea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare,Ion Sula, viceministrului Mediului Lazăr Chirică și directorului Agenției pentru Investiții și Plăți în Agricultură (AIPA), Petru Maleru.
Apelul de granturi este deschis pentru producătorii agricoli din întreaga republică, cu excepția celor din municipiile Chișinău și Bălți, care aplică practici de management durabil al terenurilor, asigurând menţinerea sănătăţii şi productivităţii solului. Până în prezent, în cadrul primelor două apeluri de granturi, 91 de fermieri au primit suport financiar nerambursabil în valoare totală de 13, 9 milioane lei, fiind compensate, în acest fel, jumătate din investiţiile făcute pentru achiziţia a 130 unități de tehnică și utilaje agricole procurate în 2013-2014 (35 tocătoare și cositori, 30 stropitori, 27 semănători, 8 freze, cultivatoare și scarificatoare, 7 distribuitoare de îngrășăminte, 5 combinatoare).
„Managementul durabil al terenurilor este un sector important în ţara noastră,care vine să echilibreze agricultura cu ecologia, prin integrarea practicilor de agro-mediu şi de gestionare durabilăa terenurilor. Apelul de granturi motivează fermierii să investească în practici durabile, precum tehnologiile No-till și Strip-till, fâșiile vegetative de filtrare, cultivarea pe contur şi alte practici durabile”, a menţionat Ion Sula, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare. Aplicarea de practici agricole durabile, a remarcat ministrul, înseamnă asigurarea unui sol fertil generaţiilor de azi şi a celor viitoare.
Implementarea tehnologiilor de conservare a solurilor, combinate cupracticile fito-ameliorative, hidrologice, anti-erozionale, agro-forestiere și silvo-pastorale contribuiela utilizarea raţională a resurselor de sol, a remarcat viceministrul Mediului, Lazăr Chirică. „Programul finanțează o serie de măsuri agro-ecologice deosebit de bune. Prin restabilirea fâșiilor forestiere, de exemplu, se rezolvă problema eroziunii eoliene și pluviale, se creează habitate ce îmbunătățesc ciclul nutrienților în natură și determină depozitarea lor în sol, ceea ce în final contribuie la sporirea roadei fără epuizarea solului”, a adăugat Lazăr Chirică.
Finanţarea măsurilor de management agricol sustenabil, se referă şi la compensarea cheltuielilor pentru procurarea de echipamente și utilaje agricole performante menite să asigure exploatarea raţională a terenurilor. Petru Maleru, directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, a specificat că dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale AIPA, până pe 31 decembrie 2015 şi vor fi examinate pe măsura înregistrării acestora.„Criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească aplicații sunt descrise în Manualul de alocare a granturilor, disponibil pe paginile web www.aipa.gov.mdşi www.capmu.md”, a remarcat Petru Maleru.
Conform prevederilor Programului, îşi vor putea rambursa investiţia fermieriicare,începând cu 1 noiembrie 2014, au procurat utilaje/mașini agricole noi, anul producerii cărora începe cu 2013 şi au aplicat,după data de 1 noiembrie 2014, practici de management durabil al terenurilor, precum tehnologii No-till și Strip-till; fâșii vegetative de filtrare; cultivare pe contur; management integrat al dăunătorilor; perdele forestiere de protecție; măsuri agro-forestiere; măsuri hidrotehnice; sisteme de captare a apei de ploaie. Granturile oferite prin intermediul programului vor constitui 50% din investiția totală, dar nu mai mult de 20 000 dolari SUA.
Programul de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (MDT) a fost lansat în 2014 şi este parte componentă a proiectului MAC-P (Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova), finanţat din fondurile Băncii Mondiale.