Bogățiile arctice discutate la Forumul Economic Mondial

Bogățiile arctice discutate la Forumul Economic Mondial
Topirea calotei glaciare din oceanul arctic facilitează accesul la imensele resurse naturale din subteranul arcticii. Astfel, în cadrul Forumului Economic Mondial, un consiliu a încercat să creeze bazele legale de…

Scott Minerd, responsabil cu investiţiile de la Guggenheim Partners  a declarat pentru Bloomberg că schimbările climatice oferă mari oportunităţi de dezvoltare economică. Totodată, acesta a relatat că la o  întâlnire cu fostul Secretar de Stat George Shultz, acesta i-a spus  „Imaginează-ţi că într-o dimineaţă vezi un titlu mare în ziar: «Omenirea a descoperit un nou Ocean»”. Deschiderea Oceanului Arctic, a mai adăugat Shultz, este cel mai mare eveniment de la ultima glaciaţiune de acum 12.000. 

Menționăm că compania Guggenheim oferă de mult timp finanţări destinate infrastructurii pentru că este o zonă ce oferă ulterior venituri stabile pe termen lung. Compania financiară spune că este dificil de estimat la cât se ridică necesarul pentru exploatarea oportunităţilor din zona arctică, dar la o primă evaluare se poate vorbi despre investiţii de o mie de miliarde de dolari. Cele mai mari sume vor trebui cheltuite pentru proiecte energetice şi miniere care vor totaliza aproape 280 de miliarde de dolari.

Accesul la resursele din subteranul oceanului arctic, oferă oportunităţi incredibile în domenii precum energetic, navigaţie, pescuit, ştiinţă precum şi militar. Primul pas a fost făcut de Federația Rusă, care a revindecat Polul Nord, unde și-a înfipt steagul  pe fundul oceanului.  Sectorul energetic și navigația au fost primele care s-au dezvoltat.

Bunăstarea Norvegiei s-a clădit pe forajele din apele Mării Nordului, iar explorarea combustibililor fosili din Arctica este parte a politicii energetice americane.

Totodată, retragerea calotei glaciare în lunile de vară deschid noi căi de navigaţie. Astfel, distanţa dintre Coreea de Sud şi New York se scurtează la 5.000 km, faţă de ruta actuală de 12.000 km prin Canalul Panama. Dezgheţul ar permite pescuitul comercial, făcând din Arctica o nouă sursă de alimente.