Concurs pentru școli „Nu toate deșeurile sunt gunoaie"

Instituțiile de învățământ din suburbiile municipiului Chișinău sunt invitate să aplice la concursul ecologic „Nu toate deșeurile sunt gunoaie”. Instituția desemnată câștigătoare va fi declarată „Cea mai ecologică şcoală” si…

Instituţiile care doresc să participe la concurs, trebuie să organizeze şi să desfăşoare, în perioada 15 noiembrie 2015 – 20 aprilie 2016, activități de colectare selectivă a deșeurilor, de compostare a deșeurilor vegetale, un târg de obiecte realizate de copii din ambalaje, activități de înfrumusețare a sălilor de clasă şi a curții școlii prin utilizarea de materiale reciclabile, ecologizarea spațiului verde din jurul şcolii etc. În activităţi pot fi implicaţi părinţii, comunitatea etc.

Toate acţiunile trebuie să fie documentate corespunzător – fotografii, video, copii, liste etc. – şi descrise într-o prezentare realizată în Power Point, sau într-o altă modalitate interactivă. Prezentarea va fi expediată organizatorilor până la data de 20 aprilie 2016, în formă electronică, la adresa: mediu@mediu.md, cu specificarea Concursul „Nu toate deșeurile sunt gunoaie”.

Totodată, să indicaţi datele de contact complete: numele persoanei de contact, localitatea, şcoala, adresa, numărul de telefon.

Scopul concursului este de a învăţa elevii despre ocrotirea mediului înconjurător, reciclarea deşeurilor de ambalaje şi economisirea energiei. De altfel, elevii şcolii câştigătoare care au participat la proiect îi aşteaptă o surpriză plăcută. Iar, fiecare școală implicată în proiect va primi câte o diplomă de participare.

Concursul se va desfăşura în perioada 15 noiembrie 2015 – 20 aprilie 2016. Menționăm că organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica durata competiţiei, în caz că se va întâmpla acest lucru se va anunţa public, pe site-ul www.mediu.md.

Școala câştigătoare va fi desemnată de un juriu format din experţi de mediu, experţi în educaţie, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media.

Organizatorul va acorda diplome şi premii pentru acţiunile cele mai inspirate şi cu cel mai mare impact realizate în şcolile participante la concurs, după criteriile:

- Amenajarea curţii şcolii din deşeuri reciclabile, inclusiv compostarea deşeurilor vegetale;

- Utilizarea deşeurilor reciclabile pentru înfrumusețarea sălilor de clasă, a pereților şcolilor, a holurilor, prin realizarea în ghivece şi jardiniere a unor aranjamente florale deosebite.

- Târg de obiecte realizate de copii din ambalaje, parada costumelor create din materiale reciclabile.

Concursul este lansat de Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă în parteneriat cu Gas Natural Fenosa Moldova, în cadrul programului de protecţie a mediului „Caravana Viitorului” pentru şcolile din suburbiile mun. Chişinău cu genericul „Nu toate deșeurilesunt gunoaie“.

Persoana de contact:  Ioana Bobînă

 Tel/fax: 022 23 24 08; Mobil: 079407108; 078001026

Email: mediu.afpmdd@gmail.com sau mediu@mediu.md