La furat lemne cu barca! Au tăiat sălciile de pe insula situată pe râul Nistru!
Miercuri, 11 martie, 2015, șeful sectorului Soroca al Poliției de Frontieră a anunțat printr-un apel telefonic ispectorii de mediu de la Inspecția Ecologică Soroca că niște persoane au tăiat arbori…
Inspectorul de mediu, Railean Gheorghe, s-a deplasat la fața locului și a depistat la o distanţă de aproximativ 2 km de satul Nimereuca două căruțe încărcate cu masă lemnoasă din specia salcie. Pe râu, în preajma căruţelor, se afla și o barcă încărcată cu arbori tăiați.
În urma examinării cazului, s-a constatat că sălciile au fost tăiate ilegal de pe insula situată pe râul Nistru din această zonă, care este acoperită cu vegetație forestieră. Făptaşii s-au dovedit a fi patru locuitori ai satului Nimereuca. Pe acest caz au fost încheiate procese-verbale şi s-a calculat prejudiciul cauzat mediului. Masa lemnoasă a fost transmisă primăriei Nimereuca pentru a fi luată la evidență.
Galerie foto: Inseco.gov.md