Lecții despre natură și spiritualitate, la Tabăra de la Mănăstirea Curchi
Peste 20 de copii din localitățile amplasate în arealul Parcului Naţional Orhei au participat la o tabără de educaţie ecologică şi spirituală, desfășurată de către Mișcarea Ecologistă din Moldova și Mănăstirea Curchi, pe parcursul săptămânii trecute (21 – 28 iulie).
Ei au avut parte de lecţii în aer liber despre natură şi discuţii duhovniceşti, drumeţii, activităţi de recunoaştere şi semnalizare a traseului turistic forestier Curchi-Donici.
Totodată, au realizat macheta reliefului din Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi. La fel, au avut posibilitatea de a vizita rezervația „Plaiul Fagului” .
Activitățile au fost organizate cu scopul de a inspira copiii să iubească frumosul, să fie creativi şi să tindă spre noi înălţimi, să-şi cunoască plaiul, să-l apere şi să-l promoveze. Tabăra este parte a proiectului „Fortificarea educaţiei ecologice în şcoli. Competenţe şi experienţe de interpretare a naturii”, finanţat de US Forest Service şi implementat de Mişcarea Ecologistă din Moldova.
Sursa foto: Facebook/MiscareaEcologistaDinMoldova
Articolul Lecții despre natură și spiritualitate, la Tabăra de la Mănăstirea Curchi apare prima dată în Ecopresa.