Mesajul ecologiștilor către premierul Filip: Nu vrem o structură cețoasă
„Alipirea forţată, marginalizarea sau dizolvarea Ministerului Mediului într-o structură ceţoasă, fără nici o perspectivă de coabitare şi fortificare, va crea condiţii „ideale” pentru agenţii economici, fermieri şi viitoare corporaţii de a stoarce pe termen scurt profituri uriaşe prin degradarea şi distrugerea resurselor naturale, transformând Republica Moldova într-un deşert fără şanse de reabilitare ecologică”, spun ecologiștii din sectorul neguvernamental. Potrivit lor, reorganizarea Guvernului trebuie să aibă loc pe principii moderne, nu de comasare mecanică a unor instituţii şi domenii cu activităţi total diferite şi incompatibile prin însăşi esenţa misiunii lor.
În Scrisoarea Desachisă se aduc exemple de conclucrare nereușită între cele două structuri – de mediu și agricol:
- insistența unor fermieri și a Ministerului Agriculturii de a utiliza apa din stratul de profunzime pentru irigare, contrar recomandarilor cercetătorilor Academiei de Științe a RM și Institutului de Pedologie, Agrochimie și protecție a Solului „Nicolae Dimo”, precum și a Ministerului Mediului, societății civile și experților din domeniul protecției mediului. Utilizarea apei din stratul de profunzime, datorită gradului mare de mineralizare duce la degradarea solurilor timp de 10-15 ani și scăderea bonității, fără reabilitare pe o perioadă mare de timp. În același timp apa din stratul de profunzime este rezerva de aur de apă potabilă pentru cetățenii Republicii Moldova, care trebuie protejată și nu utilizată iresponsabil;
- defrișarea fâșiilor de protecție a câmpurilor agricole și a râurilor, încălcând Legea nr. 440 din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă, pentru a crește suprafața cultivată chiar până în malurile râurilor, aducând prejudicii atât solului, cât și apelor de suprafață din Moldova;
- prelucrarea solului cu substanțe chimice (pesticide, ierbicide, etc.) în zona de protecție a apelor, încălcând Legea nr. 440 din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă, poluând apele de suprafață cu nitrați, nitriți și alte subtanțe periculoase atât pentru biodiversitatea râurilor, cât și pentru sănătatea populației.
- Tendințele recente manifestate de operatorii din domeniul agroindustrial susținuți de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare prin ocolirea Legii nr. 86 din 29.05.2014 privind evaluarea impactului asupra mediului şi aici ne referim la industria avicolă, de creștere a porcinilor, de prelucrare a producției agricole etc.
Ecoloșițtii au menționat că au temerea justificată, că odată comasate aceste domenii într-o singură instituție, mediul din Republica Moldova va fi distrus cu desăvârșire, legislația de mediu fiind neglijată sau modificată în favoarea oportuniștilor, care vor să abuzeze de situație utilizând iresponsabil resursele naturale.