Participă la Competiția Internațională Go Green In The City
Studenți și masteranzii specializați în inginerie și afaceri pot aplica pentru competiție până la finalul lunii ianuarie 2015. Astfel, în echipe de câte doi membri, dintre care cel puțin o persoană de sex feminin, aceștia pot înscrie un studiu de caz care ilustrează ideile lor privind managementul energiei pentru unul dintre cele cinci sectoare de bază ale mediului urban: rezidențial, universitar, mediul de business, distribuția apei și spitale. Go Green in the City a adunat deja peste 1.800 de preînregistrări din 80 de țări pentru ediția 2015, ceea ce reflectă interesul crescut pentru această competiție.
„Numărul tot mai mare de participanți confirmă interesul ridicat al studenților și dorința lor puternică de a se implica în descoperirea de soluții care să rezolve provocările energetice la nivel mondial”, a declarat Olivier Blum, Chief Human Resources Officer în cadrul Schneider Electric. „Go Green in the City îi stimulează pe tineri să genereze idei și soluții care să contribuie la transformarea orașelor în medii de viață sustenabile”.
Cele 100 de echipe selectate pe baza studiilor de caz înscrise în competiție vor fi anunțate pe 1 februarie 2015 și, timp de o lună, vor colabora cu un mentor Schneider Electric pentru a dezvolta ideea inițială într-un sinopsis și o prezentare video. În urma acestei etape, vor fi desemnate 12 echipe finaliste, care vor fi invitate în Paris, în perioada 22-25 iunie, pentru a concura în finala competiției.
Echipa câștigătoare va fi recompensată cu o călătorie în stil VIP în două țări ale lumii în care Schneider Electric are operațiuni. În destinațiile alese de aceștia, studenții câștigători vor avea ocazia de a vizita sediul companiei și de a interacționa cu angajații și cu management-ul fiecărei subsidiare. De asemenea, vor avea oportunitatea de a fi recrutați în echipa Schneider Electric din țara lor.
Pe lângă competiția de bază, participanții își pot extinde experiența Go Green in the City, exploatând resursele puse la dispoziție de Schneider Electric pentru a-i ajuta să-și dezvolte studiile de caz și interacționând cu angajații companiei și cu câștigătorii precedenți. Mai mult decât atât, continuând tradiția din anul precedent, participanții pot concura și pentru Go Green Champs Award (premiu pentru care se califică echipele care obțin cele mai mari punctaje la teste), precum și pentru Social Media Award (premiu acordat pe baza voturilor din social media).
În ultimii patru ani, subiectul managementului energiei în orașele inteligente a beneficiat de o atenție din ce în ce mai mare din partea studenților din întreaga lume. Atrăgând peste 12.000 de participanți din 159 de țări în ediția 2013, Go Green in the City își propune educarea generațiilor tinere și informarea cu privire la managementul inteligent al energiei pentru orașe sustenabile. Câștigătoarea ediției din 2014 a fost o echipă de la Universitatea din Hong Kong, cu proiectul EnerBy, o aplicație mobilă care îi ajută pe utilizatori să analizeze și gestioneze consumul energiei în sectorul rezidențial.
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați website-ul Go Green in the City și să urmăriți provocarea pe pagina de Facebook a competiției.
Despre Schneider Electric
Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în mai mult de 100 de ţări, Schneider Electric oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei peste 150.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă şi verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 24 miliarde de euro în 2013, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele şi organizaţiile „să profite la maximum de resursele energetice”.