Peste zece mii de puieți au fost plantați la Palanca, Ştefan Vodă
Peste 10 mii de puieți de diferite specii au fost plantati în Palanca, Ştefan Vodă. La acțiune au participat locuitorii comunei, fiind mobilizați de AO EcoContact.
Potrivit organizatorilor, plantările au avut loc pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie cu scopul consolidării terenurilor în fața alunecărilor de pământ, dar și al altor tipuri de dezastre naturale.
“Acest exercițiu practic vine o dată cu finalizarea şi punerea în acţiune a Strategiei de Dezvoltare Locală precum și al Raportului de Vulnerabilitate al Comunității în față Dezastrelor, parte a unui proiect realizat de AO EcoContact cu suportul Fundației Est Europene, anunță EcoContact.