Promisiuni la început de an: Oficialii din Moldova nu vor admite agravarea situației fluviului Nistru
Protecția bazinului fluviului Nistru a fost discutată în cadrul unei recente sedinte desfășurata la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Ședința a avut un caracter tehnic, vizând activitățile efectuate de minister în anul 2018 în contextul protecției și utilizării stabile a fluviului Nistru, precum și planificarea activităților pentru anul 2019, comunică Serviciul de presă al ministerului.
La întrunire au participat membrii Părții moldovenești a Comisiei privind utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru.
Secretarul de stat pe probleme de mediu, Valentina Țapiș a specificat faptul că, din anul 2016 (după o pauză de 3 ani) au fost reluate ședințele bilaterale moldo-ucrainene: “până în prezent au fost organizate un șir de întruniri ale împuterniciților ambelor Guverne, în ceea ce privește negocierea prevederilor de protecție a mediului la funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean”.
În aceeași ordine de idei, șeful adjunct al Agenției „Apele Moldovei”, Radu Cazacu, a informat participanții la ședință despre rezultatele colaborării cu partea ucraineană pe bazinul râului Nistru în context transfrontalier: „Republica Moldova și Ucraina sunt parte a Convenției privind Evaluarea Impactului asupra Mediului în context Transfrontalier, adoptată la Espoo, aceasta este o organizație internațională care reglementează evaluarea impactului asupra mediului în situația în care un anumit proiect are impact transfrontalier”.
Totodată, pe parcursul discuțiilor, oficialii au menționat că în anul 2019, vor fi solicitate de la partea ucraineană rapoartele privind situatia ecologică în or. Kalush, situat pe malul r. Nistru, precum și repetat va fi solicitat Documentul de expertiză ecologică a Complexului hidroenergetic Nistrean efectuat în perioada sovietică.
”În contextul celor discutate astăzi, ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului își menține poziția sa în vederea neadmiterii agravării situației pe fluviul Nistru și insistă pe:
- solicitarea de la partea ucraineană a informației cu privire la inițierea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontalier (conform prevederilor Convenției Espoo) la construcțiile planificate;
- respectarea de către partea ucraineană a regimului hidrologic în aval de barajele lacului Novodnestrovsk și lacului de liniștire a acestuia;
- definitivarea Regulilor de exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean, în baza avizelor prezentate de partea moldavă și partenerii de dezvoltare, precum și definitivarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind asigurarea funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean, care, în mod obligator să stipuleze angajamentul reciproc al părţilor de respectare a prevederilor de protecție a mediului la funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean”, a subliniat Valentina Țapiș.
La finalul ședinței au fost prezentate informații cu privire la proiectul „Studiul impactului social și de mediu al Complexului Hidroenergetic Nistrean” implementat de PNUD, beneficiarul proiectului fiind Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Proiectul prevede și organizarea treningurilor care vor întări capacitățile de negociere cu partea Ucraineană asupra Acordului de funcționare a complexului hidroenergetic Nistrean.
Articolul Promisiuni la început de an: Oficialii din Moldova nu vor admite agravarea situației fluviului Nistru apare prima dată în Ecopresa.