Tone de pește au fost eliberate în Nistru
Este prima data în ultimii trei ani când are loc o astfel de acțiune, scopul căreia este dezvoltarea ihtiofaunei și ameliorarea situației în râurile Prut și Nistru, precum și în afluenții acestora. Toate speciile de peşti au valoare economică și popularea are scopul minimizării influenţei factorilor care acţionează negativ asupra reproducerii, conservării şi utilizării raţionale a resurselor biologice acvatice.
Valeriu Munteanu, ministrul Mediului, a remarcat că ihtiofauna fluviului Nistru a avut de suferit mult de pe urma secetei din vara acestui an, iar acțiunea de repopulare vine să refacă prejudiciul cauzat de cataclismele naturale și efectul negativ al factorului antropic. De asemenea, acțiunea este o reparație a prejudiciului adus de către braconieri – de la începutul anului curent, numai în apele lacului de acumulare Dubăsari, inspectorii piscicoli „au pescuit” plase de monofilament, utilizate de braconieri, cu o lungime totală mai mare de 100 km.
Repopularea obiectivelor acvatice naturale cu puiet de pește se efectuează în baza unui proiect finanțat din sursele Fondului Ecologic Național în valoare de 1290000 lei.
Ultima dată, în 2013, au fost populate cu pește Lacul de acumulare Costeşti – Stânca şi Lacul de acumulare Dubăsari, fiind eliberate în apă peste 29 tone de puiet de specia sânger, aproape 17 tone de novac, peste 2 tone de cosaş și 10 tone de crap. Potrivit specialiștilor Inspectoratului Piscicol de Stat popularea cu pește a bazinelor acvatice este o măsură de ameliorare piscicolă menită să asigure menţinerea diversităţii ihtiofaunei şi creşterea ponderii speciilor valoroase de peşti.