Un liceu din Bălți va deveni mai eficient din punct de vedere energetic

Un liceu din Bălți va deveni mai eficient din punct de vedere energetic
Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți se pregătește să devină mai eficient din punct de vedere energetic.  Astfel, în luna noiembrie 2015 va fi prezentată analiza tehnico- economică pentru…

 Scopul proiectului este să reducă substanțial consumul de energie la liceul bălțean.

„Având un astfel de document, care va fi prezentat în curând, veți ști mai exact ce aveți de făcut pentru ca acest liceu să devină eficient din punct de vedere energetic”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Petru Veverița, consultant național superior în domeniul planificării și programării regionale din cadrul GIZ, susține că proiectul de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” este unul din cele 12 concepte de proiecte din domeniul eficienței energetice la nivel de țară selectate pentru a fi dezvoltate mai departe.

Astfel, în Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” se prevede izolarea termică a pereților, reabilitarea acoperișului, a subsolului și schimbarea geamurilor și a sistemeleor de ventilare, a spus consultantul național în Eficiență energetică, Ion Munteanu.

În rezultatul desfășurării mai multor ateliere de lucru privind implementarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul Eficiența energetică (EE) în clădirile publice, în Regiunea de Dezvoltare Nord au fost selectate 5 CPV-uri. Acestea urmează a fi implementate în municipiul Bălți, precum și în raioanele Fălești, Sângerei, Edineț și Râșcani.