Ceaiurile de la „Casa Părintească”

Istoria Muzeului „Casa Părintească”, punctul de reper în traseul culinar de la Palanca, începe în anul 2000, când Tatiana Popa, directoarea Muzeului, își recuperează de la stat casa părinților deportați de autoritățile sovietice la 1945. În memoria părinților, a buneilor și a întregului neam Popa-Biciușca, Tatiana Popa se dedică înființării unui muzeu, întru renașterea și perpetuarea tradițiilor și meșteșugurilor populare, devenit, în timp, important obiectiv turistic în zonă.

De la intrare observăm colecția de flori din grădină – sunt flori „țărănești”, care amintesc de grădina bunicilor, precum vizdoage, mentă rece și mentă creață, șofran și gurița cucului, cârcimărese, mușcate și multe altele pline de arome, frumoase și dragi sufletului. Tot aici găsim și o colecție de flori ce poartă nume creștinești, precum Floarea Rugăciunii, Mânușița Maicii Domnului ș.a. Grădina cu flori are asupra vizitatorilor o acțiune binefăcătoare, curativă, spune Tatiana Popa. De aici, sunt culese și plantele pentru ceaiurile cu care sunt serviți oaspeții veniți la „Casa Părintească”. Isopul (Hyssopus), planta care este pomenită de multiple ori în Biblie, chiar și în Vechiul Testament, este ingredientul de bază în ceaiurile aromatice ale Tatianei Popa. Ceaiul mai conține și rozmarin (Rozmarinus officinalis) cu melisă (Melissa officinalis), fiind înalt apreciat de toți oaspeții.

La „Casa Părintească” vizitatorii sunt întâmpinați cu dulceață de căpșune, marmeladă de gutuie, dulceață de trandafir, peltea de coacăză neagră, dulceața de cireșe și multe altele, care se combină perfect cu ceaiul aromat. Un deliciu este și siropul de păpădie, preparat primăvara, după o rețetă veche, tradițională.

Nelipsite sunt copturile tradiționale – turtele cu mac „Scutecele Domnului”, coapte pe plita țărănească din curte și presărate cu mac; covrigeii de casă.

Vizitatorii care aleg să servească cina la „Casa Părintească” gustă și din plăcințelele de casă, sarmalele ca la Palanca, cartoflence sau chiar prune marinate!

Toate bucatele și băuturile sunt preparate din produse locale, cultivate de Tatiana Popa și de săteni, fiind atent selectate și pregătite după rețete bătrânești.

La „Casa Părintească” vizitatorii sunt inițiați și în arta meșteșugurilor populare, inclusiv străvechi – confecționarea covorului „în bumbi” – o combinație de rozete bombate ce formează un decor reliefat al covorului, popular numit „țâța fetei”. După ce ani la rând Tatiana Popa a readus la viaţă această cusă­tură care era cele­bră în peri­oada inter­be­lică, elemente ale confecției au ajuns în pagi­nile revis­tei de modă Vogue, după ce designer-ul Isa­bell de Hil­le­rin le-a inclus în una din­tre cole­cţi­ile ei, în 2012.

Vizitarea Muzeului, cu cele patru odăi amenajate în stilul caselor tradiționale basarabene de la sfârșitul secolului al 19-lea, participarea la atelierele de creație, audierea cântecelor folclorice interpretate de copii de la Palanca, degustarea produselor tradiționale – toate creează o atmosferă de neuitat la „Casa Părintească”.

Text în limba română: Lilia Curchi