Festivitate de premiere a celor mai bune mesaje de interpretare a patrimoniului

60945718_2688925657802855_3592714205796499456_oPe data de 23 mai 2019, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului de creație „Patrimoniul cultural și natural al Rezervației Orheiul Vechi”, desfășurat în cadrul proiectului „Fortificarea educației ecologice în școli. Competențe și experiențe de interpretare a naturii”. La eveniment au participat elevii din cele 10 instituții de învățământ amplasate în arealul Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”, împreună cu profesorii lor. Acești elevi au fost desemnați câștigători la etapa locală a concursului privind cel mai bun mesaj de interpretare a patrimoniului Rezervației Orheiul Vechi, iar astăzi au intrat în posesia premiilor bine-meritate: diplome personalizate, enciclopedia „Lumea în date și fapte”, căști audio, smart watch&band, semne de carte, broșuri informative, precum și o excursie ghidată la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. La ceremonie au participat, în calitate de invitați speciali, Doamna Mariam Tevzadze, coordonator proiecte US Forest Service, precum și Dl Sergiu Popescu, directorul Rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi. Cu un mesaj de felicitare a venit dl Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, precum și redactorul coordonator al Revistei Natura, doamna Lilia Curchi. Evenimentul a fost posibil datorită finanțării acordate de US Forest International.

Lucrările câștigătoare pot fi vizualizate aici

Mai multe fotografii de la eveniment pot fi vizualizate aici

182px-ForestServiceLogoOfficial.svg