Proiectul MAC-P anunță totalurile Apelului #6 în cadrul Programului de granturi post – investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor

Peste 6, 5 milioane de lei vor fi acordate celor 20 de producători agricoli din Republica Moldova, selectați spre finanțare, ca urmare a celui de-al șaselea apel pentru depunerea cererilor de granturi post-investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor (MDT).

Astfel, producătorilor agricoli din Nordul (8 beneficiari), Sudul (6 beneficiari) și Centrul Republicii (6 beneficiari) li se va compensa 50%, dar nu mai mult de 20 mii dolari SUA, din investițiile efectuate în procurarea de semănători No-Till, stropitori  și tocătoare, necesare pentru implementarea sistemului conservativ de agricultură și respectiv aplicarea unui management durabil al terenurilor.

Cumulativ, prin intermediul Programului de granturi post-investiționale destinate MDT, desfășurat în perioada 2014-2017, în cadrul celor 6 apeluri lansate de Proiectul MAC-P, au primit suport financiar 165 de producători agricoli din cei 213 care au depus dosare. De remarcat, că 15,7% din beneficiari sunt femei. Astfel, au fost compensate cheltuielile pentru investiții efectuate în procurarea a 201 de utilaje (semănători – 76, tocătoare (cositori) – 37, stropitori – 42, combinatoare – 16 etc.), cât și pentru aplicarea practicilor MDT (construcția a 3 iazuri antierozionale, 1 bazin de captare a apei pluviale și înierbarea cu lucrarea solului numai în jurul pomilor în livezi).

Până în prezent, proiectul a oferit producătorilor agricoli din Republica Moldova sprijin financiar în valoare de circa 38 milioane de lei, echivalent al 1,9 milioane dolari SUA.  Valoarea medie a unui grant obținut de agricultori reprezintă 232,8 mii lei.

Beneficiarii programului provin în mare parte din Nordul țării. În această regiune sunt amplasați 94 de producători care au beneficiat de compensarea investițiilor efectuate în tehnologii și practici MDT. Aici, cei mai mulți beneficiari, 16 agenți economici, sunt din raionul Glodeni. În Sudul țării, proiectul MAC-P a oferit sprijin financiar pentru 46 de producători, cei mai mulți fiind din Cimișlia –  10 beneficiari. În regiunea Centru, prin intermediul programului de granturi au fost susținuți  25 de agricultori, din care cel mai mare număr de beneficiari, 6 agenți economici, sunt din raionul Orhei.

Programul de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (MDT) a fost lansat în 2014 şi este parte componentă a proiectului MAC-P (Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova), finanţat din fondurile Băncii Mondiale, Guvernului Suediei, Facilităţii Globale de Mediu și Guvernului Republicii Moldova. Mai multe detalii pe paginile www.aipa.gov.mdwww.capmu.md.

MACP1