Proiectul „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat”
Proiectul “Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat” este desfășurat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD, prin care se abordează problema conservării peisajului terestru la nivel de comunitate şi la nivel naţional. Implementarea proiectului va fi realizată în regiunea pilot Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi”, amplasată pe teritoriul localităţilor Trebujeni, Ivancea, Piatra, Susleni, Maşcăuţi, Holercani, Marcăuţi și Molovata. Adițional, aspectele ce ţin de stabilirea unui dialog între părțile implicate în proiect, precum și mediatizarea şi asigurarea vizibilităţii proiectului vor fi desfășurate la nivel naţional.
Perioada de implementare: August 2017 – Mai 2019
Scopul acestui proiectul este de a dezvolta un model de valorificare şi conservare a peisajului la nivel de comunitate în zona pilot rezervaţia cultural naturală Orheiul Vechi şi de a iniţia un proces de completare şi ajustare a cadrului legislativ în vederea conservării peisajului la nivel naţional.
În această ordine de idei a fost trasat un șir de obiective specifice care reflectă prioritățile acestui proiect:
- Obiectivul nr.1: Valorificarea și promovarea biodiversității, a peisajului, florei şi a faunei în rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi prin dezvoltarea unui traseu turistic tematic de observare a păsărilor (birdwatching) şi promovarea speciilor reprezentative din areal.
- Obiectiv specific nr.2: Crearea condițiilor de dezvoltare a habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice prin restabilirea a 8 ha de perdele forestiere sau de pădure în arealul rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi sau în zonele adiacente.
- Obiectiv specific nr.3: Stabilirea unui dialog între autorităţile publice centrale, societatea civilă şi mediul academic privind necesitatea creării și ajustării cadrului legislativ în vederea protecției și conservării peisajului terestru.
- Obiectiv specific nr.4: Creșterea gradului de conștientizare și informare a autorităților precum și a comunității locale privind necesitatea conservării peisajului terestru.
Prin natura obiectivelor propuse și a activităților planificate, proiectul „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat” se adresează anumitor grupuri-țintă:
- autorităţile publice locale şi centrale (primăriile satelor şi comunelor de pe teritoriul rezervaţiei precum şi din regiunile adiacente; Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului şi instituţiile sale subordonate; întreprinderi silvice);
- ONG-urile de profil şi comunitatea ştiinţifică;
- populaţia locală, agenţii economici şi tinerii din regiune.
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt:
- Administraţia Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi care va beneficia de un produs nou, traseul turistic de observare a păsărilor;
- Primăriile localităţilor din arealul rezervaţiei cultural-naturale pe teritoriul cărora vor fi reabilitate perdele forestiere;
- Elevii şi profesorii care vor participa la orele ecologice;
- Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, căruia îi va fi prezentat un document de viziune privind completarea şi ajustarea cadrului legislativ în domeniul conservării peisajului;
- Agenţi economici din industria turismului care vor participa la vizită de studiu şi care vor putea să-şi diversifice oferta prin includerea activităţii de birdwatching în grila de produse.
Pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul proiectului, echipa MEM va desfășura o serie de activități:
- Identificarea şi marcarea unui traseu turistic de observare a păsărilor în rezervația cultural naturală Orheiul Vechi;
- Promovarea speciilor reprezentative de faună și floră în zona pilot prin elaborarea și imprimarea unui pliant informativ și susținerea a 10 ore ecologice tematice la școlile din localitățile incluse în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi:
- Elaborarea unui plan de reabilitare a 8 ha de perdelele forestiere de protecţie sau pădure;
- Identificarea și pregătirea materialului săditor și a cantității acestuia;
- Efectuarea lucrărilor de reabilitare;
- Desfășurarea unor sesiuni de informare privind reabilitarea perdelelor forestiere și beneficiile aduse de ele;
- Evaluare post reabilitare.
- Organizarea ședințelor de consultări și lobby privind necesitatea creării și ajustării cadrului legislativ în vederea protecției și conservării peisajului terestru;
- Desfășurarea unei campanii de mediatizare privind valoarea şi necesitatea conservării biodiversităţii precum şi a creării și ajustării cadrului legislativ în vederea protecției și conservării peisajului terestru (conferințe de presă, emisiuni radio tematice, reportaje video, articole în presa scrisă).
Proiectul „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat” contribuie la dezvoltarea domeniului “Conservarea peisajului terestru la nivel de comunitate”, Componenta 1 PGM a EO6 și propune activități care vor contribui la atingerea țintelor Programului. Proiectul reflectă necesitățile identificate într-o serie de documente și acorduri de importanță națională și internațională care conţin prevederi privind conservarea peisajului şi a biodiverstităţii și la care Republica Moldova este stat semnatar:
- Strategia de mediu 2013-2023,
- Strategia privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020,
- Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptata la Bonn,
- Convenţia europeană a peisajului, adoptată la Florenţa,
- Convenţia privind diversitatea biologică,
- prevederi din cap.16 a Acordului de asociere RM-UE.
De asemenea, proiectul de față completează, prin obiectivele sale specifice, inițiativele Proiectului de Competitivitate al USAID în Moldova, privind dezvoltarea turismului în rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi.
Produse:
Emisiuni radio:
1. Radio Moldova Actualități (Matinal de weekend): Interviu cu Elena Scobioală (16.09.2017)
3. Radio Moldova Actualități (Matinal de weekend): Interviu cu Silvia Ursul (21.01.2018)
4. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (15.03.2018)
5. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (22.03.2018)
6. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (29.03.2018)
7. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (26.04.2018)
8. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (10.05.2018)
9. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (24.05.2018)
10. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (31.05.2018)
11. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (07.06.2018)
12. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (22.11.2018)
13. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (29.11.2018)
14. Radio EcoFM, rubrica „Păsările – culorile naturii” cu Silvia Ursul (13.12.2018)
15. Radio EcoFM (Între DA și NU): Interviu cu Aurel Lozan și Elena Scobioală (16.11.2017)
16. Radio EcoFM (Între Da și NU): Interviu cu Elena Scobioală (06.04.2018)
17. Radio EcoFM (Călătorii cu gust): Interviu cu Elena Scobioală (03.11.2018)
Emisiuni TV:
Reportaje video:
1. Reportaj video despre avifauna din rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”
3. Reportaj video despre lansarea traseului de birdwatching
5. TV8: Reportaj video – Turiștii pasionați de birdwatching vor avea la dispoziție mai multe trasee
6. Postul TRM: „Peste 32 mii de arbori și arbuști vor fi plantați la Orheiul Vechi”
7. Postul „Vocea Basarabiei”: „Grija pentru mediul înconjurător”
8. Postul TVR Moldova: „Aproape 24 mii de puieți sunt plantați la Orheiul Vechi”
Conferințe de presă:
1. Moldova 1, Emisiunea „Natura în obiectiv”: Conferința de presă „Evoluția și transformarea durabilă a peisajului” (comunicat IPN)
Articole presa scrisă:
Revista NATURA: „Parcul Național Orhei – potențial natural și turistic” (Septembrie 2017)
Revista NATURA: „În vizită la cel mai spectaculos canion din Moldova” (Octombrie 2017)
Revista NATURA: „Peisajele geografice au nevoie de protecție” (Noiembrie 2017)
Revista NATURA: „Serviciile ecosistemice – capitalul natural care ne înconjoară” (Decembrie 2017)
Revista NATURA: „Printre stâncile de la Furceni” (Decembrie 2017)
Revista NATURA: „Culorile naturii în rezervația Orheiul Vechi” (Februarie 2018)
Revista NATURA: Legea peisajului, o necesitate stringentă (Ianuarie 2018)
Revista NATURA: „Arborii viitorului plantaţi la Orheiul Vechi” (Aprilie 2019)
Articole mass media online:
ecofm.md: „Masă rotundă „Evoluția și transformarea durabilă a peisajului ”
ecopresa.md: „Printre stâncile de la Furceni”
ecopresa.md: „Serviciile ecosistemice: capitalul natural care ne înconjoară”
ecopresa.md: „Peisajele geografice: cine le protejează”
ecopresa.md: „Descoperim cel mai spectaculos canion din Moldova”
ecopresa.md: „Parcul Național Orhei: potențial natural și turistic”
ecopresa.md: „Culorile naturii în rezervația Orheiul Vechi”
ecopresa.md: „Păsările de la „Orheiul Vechi”: speciile habitatelor stâncoase
ecopresa.md: „Păsările de la „Orheiul Vechi”: speciile de bufniță”
ecopresa.md: „Păsările de la Orheiul Vechi: speciile habitatelor acvatice”
ecopresa.md: „Păsările de la Orheiul Vechi: speciile de ciocănitori”
Acte și recomandări:
Nota informativa privind rezultatele atelierului de lucru, 21.09.2017
Nota informativa privind rezultatele atelierului de lucru, 02.11.2017
Document de poziție referitor la elaborarea Legii-cadru a peisajului
Îndrumar de mobilizare și conștientizare. Autor: Lilia Rusu
Proiect de înființare a perdelelor forestiere de protecție în cadrul primăriei Trebujeni
Panouri informative:
Panoul nr. 1: Date despre Rezervație
Panou nr. 4: Piscul Ciobanului
Panou nr. 8: Promontoriul Butuceni
Materiale informative:
Pliant – ”Lumea mereu nouă de la Orheiul Vechi” (pdf)
Ghid de identificare a păsărilor pe traseu
Bird guide for the birdwatching trail
Trasee turistice de observare a păsărilor: Harta interactivă
Tutorial video de utilizare a hărții interactive
Trasee de observare a păsărilor: Story Maps (română)
Comments are closed.