Lansarea traseelor de birdwatching în rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”
Pe data de 30.10.2018, Mișcarea Ecologistă din Moldova a organizat un eveniment de lansare a celor 6 trasee de birdwatching, drumeție și ciclism din cadrul rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”. Evenimentul a debutat cu o conferință de presă în care au fost prezentate particularitățile acestor trasee, la care au participat: Sergiu Popescu, directorul rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”, Doina Nistor, directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova, Andrei Chistol, secretar de stat Ministerul Culturii, Educației și Cercetării și Elena Scobioală, coordonator de proiecte al Mișcării Ecologiste din Moldova. În cadrul conferinței au fost prezentate modalitățile de explorare a acestor trasee și au făcut cunoștință cu materialele informative menite să îmbunătățească experiența vizitatorului în teren (pliante informative, ghid de păsări, hartă interactivă, Story Maps, etc).
Evenimentul a continuat cu un tur de presă sub forma unei mini-drumeții pe unul din trasee (Trebujeni-Furceni) în scopul familiarizării cu specificul acestuia, pe parcursul căruia au făcut cunoștință cu panourile informative amplasate în locații-cheie și au deprins arta practicării birdwatching-ului.
Puteți lectura comunicatul de presă al evenimentului aici, iar pe acest link puteți vedea o selecție de fotografii de la conferința de presă și drumeția pe traseu.
Acest eveniment a fost realizat în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat“, desfășurat de Mișcarea Ecologistă din Moldova, cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD și cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și de Guvernul Suediei. Puteți afla mai multe detalii despre proiectul „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat” de pe acest link: http://mem.md/proiectul-comunitate-responsabila-peisaj-terestru-conservat/