Ziua Internaţională a Mării Negre
Această zi a fost declarată pe data de 31 octombrie 1996, când cele șase țări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, un document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea zonei.
Evenimentul este marcat printr-o serie de activități cultural-educative, expoziții de fotografii, concursuri, târguri, jocuri distractive, prin care se urmărește conștientizarea în vederea adoptării unui comportament pozitiv și responsabil față de mediul marin și costier, fiind însă, în același timp, și un prilej de bucurie.
Fiind o mare tipic interioară, Marea Neagră depinde în mare măsură de propriul bazin de acumulare a apei, prin care curge o mulțime de fluvii, printre care Dunărea, Niprul, Nistrul, Don, Ciorohi, Cizil-Irmak. Marea Neagră este o importantă cale navigabilă, legând regiunile riverane cu Marea Mediterană, și prin aceasta cu oceanul planetar. Spre sud-vest comunică cu Marea Marmara prin Strâmtoarea Bosfor și cu Marea Egee din Mediterana prin Dardanele, iar mai departe cu Oceanul Pacific prin Gibraltar. Înspre nord-est, Marea Neagră comunică cu Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci.
Comments are closed.