Implică-te, fii activ – pentru o Dunăre mai sănătoasă!
Concursul organizat de Parteneriatul Global pentru Apă din Europa Centrală şi de Est (GWP CEE) în comun cu Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunăre (ICPDR) încurajează copiii să atragă o mai mare atenție la râurile din preajma localităților și să reflecte, prin artă, ce înseamnă mediul înconjurător pentru ei.
Copiii din toate școlile, asociațiile obștești, centrele pentru copii din arealul bazinului Dunărean, inclusiv Republica Moldova, sunt invitați să participe cu lucrări creative la concursul Fii un Artist al Dunării, un concurs care a reunit începând din anul 2004, mii de copii de-a lungul bazinului Dunărean.
Detalii despre competiție
La competiție pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Competiţia are două etape: naţională şi internaţională. Juriul din R. Moldova va selecta şi premia câştigătorii la nivel naţional, iar lucrarea care va acumula cel mai mare punctaj va participa la etapa internațională a concursului, intrând în competiție cu celelalte țări din bazinul Dunărean: Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria și Ucraina. Data limită de depunere a lucrărilor este 23 iulie 2018.
În cadrul concursului sunt două categorii: arta plastică și video. Tema ambelor categorii este “Implică-te, fii activ – pentru o Dunăre mai sănătoasă!”.
Condițiile:
Categoria artă plastică:
Pentru a intra în competiție la categoria „artă plastică”, copiii din țările ce se află în bazinul Dunărean trebuie să se deplaseze pe malului unui râu (Dunărea sau un afluent al acesteia. În cazul Republicii Moldova fluviul Prut și afluenții săi) și să creeze lucrări folosind materiale găsite în preajma râului. Astfel, copiii pot crea propriile lucrări inspirate de ecosistemul acvatic sub formă de sculptură, mozaic, colaj; materialele recomandate sunt fie cele naturale, precum lemn (adus de ape), pietre, păpuriş, nisip, etc., fie deşeuri găsite la mal. Nu se acceptă desene și tablouri sau fotografii.
Categoria video:
Pentru a intra în competiție la categoria „video” copiilor li se propune să participe în concurs cu o înregistrare video de 1 minut (realizată cu telefonul mobil, camera video, de menționat că nu vor fi acceptate animațiile), în care va fi transmis un mesaj important comunității în contextul tematicii Concursului.
Participanții la categoria „artă plasticăˮ a concursului trebuie să fotografieze lucrarea şi să o expedieze în adresa Mișcării Ecologiste din Moldova. Dimensiunea minimă pentru o fotografie digitală este de 1 MB în format JPEG / în format electronic la o rezoluţie de 150 dpi. Atenţie, desene şi tablouri NU sunt acceptate în concurs. Participanții la categoria „video”a concursului trebuie să expedieze înregistrarea video prin email.
Lucrările din ambele categorii ale concursului trebuie să fie însoţite de titlu/nume autor/clasă/vârsta/ şcoala/profesorul coordonator/ date de contact (telefon și email) şi trebuie expediate, până pe 23 iulie 2018, la adresa poştală: str. S.Lazo, 13, Chişinău, MD 2004 sau prin e-mail mem@mem.md. Subiectul mesajului : „Concursul Artistul Dunării”.
Rezultatele vor fi făcute publice pe pagina web a Mișcării Ecologiste din Moldova (www.mem.md). Câştigătorii la etapa naţională vor fi anunţaţi de către organizatori telefonic și prin email.
Câștigă premii!
Autorii celor mai bune 10 lucrări la nivel național vor fi recompensați cu premii motivante precum diplome, seturi de cărți, chipiuri, maiouri precum și alte premii atractive.
Cea mai bună lucrare desemnată la nivel național de juriul Mișcării Ecologiste din Moldova va fi propusă spre evaluare la etapa internațională a concursului. La nivel internațional concursul va fi jurizat de reprezentanții ICPDR. Lucrările vor fi codificate, fiind evaluată creativitatea și calitatea lucrării indiferent de țara din care provine. Autorul celei mai bune lucrări la nivel internațional va primi titlul de Artist al Dunării și va fi premiat cu un aparat foto profesional și alte accesorii legate de apă.
Mai multe detalii pe : www.mem.md, www.danubeday.org.
Participarea la competiție presupune consimțământul câștigătorului privind publicarea numelui și a lucrării în diverse materiale promoționale. ICPDR și GWP CEE își rezervă dreptul de a utilizare fotografiile și imaginile video din concurs fără acordul suplimentar, în scris, al participanților.