Conferința Mișcării Ecologiste – „Monitorizare pentru o bună guvernare de mediu”
La data de 25 noiembrie 2015, Mișcarea Ecologista din Moldova a desfășurat conferința cu genericul Monitorizare pentru o buna guvernare de mediu. Reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale și locale, organizații neguvernamentale de mediu, profesori, grupuri de inițiativă locală și simpli cetățeni activi au fost invitați să participe la un eveniment dedicat unei mai bune guvernări de mediu. La eveniment am fost onorați de prezența domnului Valeriu Munteanu, Ministru al Mediului.
În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele proiectului „Monitorizare pentru o buna guvernare de mediu”, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu susținerea programului „CONSOLIDAREA GUVERNĂRII ECOLOGICE PRIN FORMAREA CAPACITĂȚILOR ONG”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
De asemenea, la eveniment au fost discutate:
- „Strategia de Mediu 2014-2023: rezultate și perspective de implementare;
- Acordul de Asociere – o prioritate pentru o bună guvernare de mediu” – prezentare oferită cu amabilitate de dna Maria Nagornîi, Direcția Analiză, Monitorizare și evaluare a politicilor a Ministerului Mediului),
- „Monitorizarea politicilor publice la nivel local: rezultate, impedimente, soluții. Viziunea ONG-urilor locale și regionale” – subiect abordat cu mult entuziasm de doamna Tatiana Marin (OT MEM Stefan Voda), dna Rodica Frecăuțeanu (Caroma NORD și Coaliția de Mediu Bălți) si dl Vladimir Garaba (Mișcarea Ecologistă Urbană).
De asemenea, participanții au fost motivați si inspirați de domnii primari Vladislav Cociu – primar de Carahasani (raionul Ștefan-Vodă) și Valeriu Guțu – primar de Ciorești (raionul Nisporeni), care au impresionat prin abordarea inovativă în administrarea localităților pe care le conduc și respectiv rezultatele pe care au reușit să le obțină în cooperare cu cetățenii activi.
La final de conferință, participanții au oferit organizatorilor o serie de recomandări referitoare la activitatea de monitorizare și la cooperarea cu autoritățile publice și cu alți parteneri din societatea civilă. Aceste opinii au fost sintetizate într-un document de opinie, menit să ghideze orice ONG și cetățean interesat de perspectivele oferite de monitorizarea politicilor publice: Recomandări de la partenerii noștri din societatea civilă.
Mulțumim tuturor participanților care ne-au onorat cu prezența la eveniment! Mulțumiri alese donatorilor pentru posibilitatea de a implementa un astfel de proiect.