Masa rotundă: Oportunități de promovare și valorificare a potențialului avifaunistic în Rezervația Orheiul Vechi

Vineri, 20 iulie 2018, Mişcarea Ecologistă din Moldova (MEM), a desfăşurat masa rotundă pe tema „Oportunități de promovare și valorificare a potențialului avifaunistic în Rezervația Orheiul Vechiˮ. Scopul acestui eveniment a fost de a pune în discuţie iniţiativele existente privind dezvoltarea turismului ecologic în arealul Rezervaţiei Orheiul Vechi, precum şi de a evidenţia problemele şi necesităţile acestei Rezervaţii în contextul actual.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai administrației publice locale, agenți economici și asociații obștești din domeniul protecţiei mediului şi a turismului, donatori și parteneri strategici de dezvoltare.

Importanţa valorificării durabile a potenţialului natural şi cultural de la Orheiul Vechi a fost subliniată, în cuvântul de salut, de către Alecu Reniţă, preşedintele MEM, Diana Lazăr, vicedirector al Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, Gheorghe Postică, şef cabinet în cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Olga Serbinos, şef direcţia planificare spaţială din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, precum şi de dl Victor Ciobanu, consultant principal în cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

Agenda evenimentului a inclus prezentarea activităţilor de valorificare și promovare a biodiversității și a peisajului în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, desfăşurate de MEM în cadrul Proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservatˮ. Astfel, au fost evidenţiate activităţile de informare şi educaţie ecologică precum şi cele de cercetare a potenţialului avifaunistic din arealul Rezervaţiei, finalizat cu un studiu elaborat de ornitologul Vitalie Ajder. Studiul poate fi consultat aici: http://mem.md/wp-content/uploads/2018/06/Anexa-nr.12-Cercetare-avifaunistica.pdf. La masa rotundă au fost prezentate iniţiativele de promovare a turismului ecologic şi a celui de aventură la Orheiul Vechi, fiind supus consultării traseul turistic tematic de observare a păsărilor identificat de MEM, precum şi modalităţile de semnalizare şi promovare a acestuia prin platforme online şi materiale de vizibilitate. La fel, în cadrul evenimentului, coordonatorul proiectului RunMoldova, Iulian Bercu, a menţionat despre evenimentele existente, cele care urmează a fi organizate de RunMoldova precum şi despre posibilităţile de marcare a mai multor trasee turistice în arealul Rezervaţiei.

Experienţa promovării turismului verde la nivel naţional a fost împărtăşită de dna Marina Miron, reprezentanta Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Moldova (ADTM), care a vorbit despre cercetările şi proiectele implementate de ADTM de-a lungul timpului în vederea creşterii capacităţilor locale pentru dezvoltarea durabilă bazată pe valorificarea resurselor naturale în destinaţiile turistice majore din Moldova.

Un subiect foarte important al mesei rotunde a fost prezentat de dl Gheorghe Postică, care a vorbit despre pespectivele şi necesităţile de dezvoltare durabilă a Rezervaţiei Orheiul Vechi, evidenţiind problemele şi riscurile de degradare şi chiar pierdere a patrimoniului, sarcinile şi acţiunile concrete care ar trebui să fie întreprinse pentru a  conserva resursele Rezervaţiei.

În rezultatul discuţiilor, s-a agreat asupra demersurilor necesare a fi făcute pentru integrarea subiectului turismului ecologic în documentele de dezvoltare strategică şi planurile de amenajare ale Rezervaţiei astfel încât să existe o bază legală cu reguli clare privind modalitatea de intervenţie în peisajul natural al acesteia cu scopul practicării activităţilor de turism şi recreere, modelul de valorificare a potenţialului natural de la Orheiul Vechi prin dezvoltarea traseului turistic tematic de observare a păsărilor, propus de Mişcarea Ecologistă din Moldova, fiind o primă iniţiativă care ar putea sta la baza dezvoltării traseelor turistice tematice de ecoturism în arealul Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi.

Evenimentul a  fost organizat de Mișcarea Ecologistă din Moldova în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservatˮ, cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD, precum și cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Galerie foto

Logo combinat - Copie