Rezervația Orheiul Vechi – cartea de vizită a Republicii Moldova
Destinație ce se află în topul ofertei turistice a țării noastre, Rezervația Orheiul Vechi și unul din locurile foarte îndrăgite atât de localnici cât și de vizitatorii străini.
Totodată, este un obiectiv turistic care nu este descoperit pe deplin, sunt localități care fac parte din această Rezervație, dar care nu se bucură de atenția cuvenită. Există foarte puține materiale de vizibilitate care ar putea explica în detalii, dar într-o formă accesibilă, valoarea și originea siturilor arheologice și a altor elemente de patrimoniu cultural. Potențialul natural este și mai puțin promovat. Informațiile publice despre ecosisteme, stânci, promontorii, râuri și păduri, biodiversitate în ansamblu, sunt într-un număr foarte limitat. Este de necrezut, dar nici măcar localnicii nu sunt, mulți din ei, conștienți de valoarea patrimoniului care îi înconjoară, tot din cauza lipsei de informație.
Datorită unei inițiative a Mișcării Ecologiste din Moldova, susținute de US Forest Service, în ultimii doi ani, în baza arealului Rezervației Orheiul Vechi, au fost implementate câteva proiecte menite să sensibilizeze comunitatea locală, în mod special tinerii, despre potențialul cultural și natural al localității, să-i îndemne să iasă din casă și să-și descopere plaiul, să caute informații despre fauna și flora din regiunea localității, etc., să-și creeze o părere și să devină mesageri ai acestor bogății.
Astfel, s-au născut câteva produse, care reprezintă contribuția tinerilor la vizibilitatea patrimoniului Rezervației și un semnal pentru autorități, că este necesară mai multă atenție pentru descrierea atractivă și explicarea patrimoniului de care dispunem.
Este vorba despre o machetă a Rezervației Orheiul Vechi, realizată din placaj și care explică suprafața Rezervației, inclusiv zona de protecție a acesteia, principalele forme de relief, pădurile – analizând această machetă veți putea să faceți cunoștință cu denumirile locale ale defileelor, promontoriilor, râurilor, etc. Macheta a fost realizată în timpul unei tabere de educație ecologică desfășurată de Mișcarea Ecologistă din Moldova, iar astăzi, aceasta este expusă în Centrul de Expoziție al Rezervației Orheiul Vechi, fiindu-le de ajutor vizitatorilor dar și ghizilor locali în prezentarea destinației Orheiul Vechi.
Un alt produs realizat de copii este o broșură despre localitățile ce se află în arealul Rezervației Orheiul Vechi. După numeroase excursii și instruiri, tinerii au început să-și vadă localitatea cu alți ochi, să o aprecieze și să vrea să le vorbească și altor oameni despre „Satul meu – leagăn de poveste”. Astfel, au desenat, au scris, și… în rezultat a apărut o broșură care conține texte și desene ce ne prezintă lucruri și fapte special despre fiecare din cele 8 localități, ce fac parte din Rezervația Orheiul Vechi.
Cărțile poștale sunt mesagerii ideali, care pot ajunge foarte ușor în orice colț al lumii, ducând vestea despre frumusețea plaiului nostru. Este un instrument de interpretare ce trebuie folosit la capacitate maximă. În acest an, tinerii din localitățile ce se află în arealul Rezervației Orheiul Vechi au creat propriile mesaje de interpretare prin intermediul cărților poștale, arătând, astfel, dragostea și admirația față de această arie protejată, invitându-i, cu argumente, și pe alții să o descopere. Cărțile poștale sunt expuse la Centrul de Expoziție al Rezervației, precum și la Centrul de Informare Turistică din Chișinău, fiind o bucurie și un motiv în plus pentru turiști de a vizita această regiune.
Atât cărțile poștale cât și broșura au fost realizate în rezultatul unui concurs de creativitate în școli. Și… a dat roade. Câte s-ar mai putea face pentru binele acestei țări, dacă am fi cu toții mai responsabili, mai proactivi și ne-am iubi mai mult țara?