UN70 Fair – primul târg al Națiunilor Unite în Moldova
Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări, Organizaţia Naţiunilor Unite a organizat în premieră pe 24 octombrie un târg la Chişinău, pentru a marca acest eveniment alături de oamenii din Republica Moldova. La târgul UN70 Fair au participat multe organizații neguvernamentale care activează în domenii diverse: justiţie, apărare şi promovare a drepturilor omului, dezvoltare economică, incluziune socială, eficienţă energetică, schimbarea climei și protecția mediului înconjurător.
Mișcarea Ecologistă din Moldova a luat parte la acest eveniment și a primit la standul său mulți vizitatori curioși care au fost puși la curent cu activitățile și proiectele organizației, au vizionat materiale media realizate pe baza proiectelor și au primit materiale informative realizate de Mișcarea Ecologistă din Moldova pe parcursul celor 25 de ani de activitate.
De asemenea, membrii Mișcării Ecologiste au participat la o dezbatere organizată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova pe tema accesului publicului la informația de mediu, acolo unde s-au antrenat în argumente obiective menite să justifice preocupările legate de informarea publicului larg și despre riscurile și beneficiile care rezidă din acest angajament.
Ediția 2015 este prima de acest fel al Târgului Naţiunilor Unite și a fost organizată în premieră la Chişinău. Evenimentul s-a desfășurat cu ajutorul partenerilor de la Yardsale, o comunitate a artizanilor şi meşterilor populari.