Proiectul “Perlele Nistrului 2000”

Finanţator: REC-Moldova
Managerul proiectului: Ioana Bobînă, directorul Centrului de Informare şi Coordonare MEM

Scopul proiectului: Prin prezentul proiect Mişcarea Ecologistă din Moldova s-a încadrat în campania lansată de Consiliul Europei sub genericul “Europa un Patrimoniu comun” şi a organizat tabăra ecoturistică în bazinul Nistrului, pe traseul Sănătăuca – Japca – Vadul lui Raşcu –Raşcov – Valea Adâncă – Socola – Stroieneşti – Rezina – Saharna–Ţâpova. Participanţii la tabăra ecoturistică au fost circa 25 de elevi şi tineri selectaţi pe bază de concurs naţional.

Realizări
În cadrul proiectului “Perlele Nistrului”, au fost realizate următoarele acţiuni:

Au fost alcătuite întrebările pentru concurs şi au fost publicate în revista “Natura”, în două etape;
Întrebările au fost difuzate în cadrul emisiunii “Eco Terra” la radioul naţional;
Au fost organizate câteva întruniri a grupului de lucru;
A avut loc deplasarea în teritoriu a organizatorilor şi a fost identificat traseul;
În timpul deplasării organizatorii au marcat traseul şi au fost stabilite locurile de campare;
Au avut loc întruniri cu autorităţile locale;
Mediatizarea valorii monumentelor naturii din bazinul Nistrului în presa republicană;
A fost editat ghidul traseului ecoturistic Japca – Ţâpova, au fost machetate şi tipărite diplomele, certificatele de participare, agendele de tabără, care au fost repartizate la 31 iulie înainte de plecare.
Între 31 iulie – 13 august a.c. s-a desfăşurat expediţia ecoturistică “Perlele Nistrului”.

Rezultatele obţinute

Activităţi ecologice de conservare şi protecţie a monumentele naturii şi ariilor protejate, a mediului înconjurător;
Educarea tinerei generaţii în spiritul conştientizării posibilităţilor pe care aceste obiective le reprezintă, în calitate de resurse fundamentale ale activităţii de ecoturism. Formarea unei viziuni adecvate şi a unui sistem de norme adaptat standardelor europene actuale prin care aceste obiective să fie percepute la justa lor valoare, să fie ocrotite şi conservate dintr-o convingere fundamentată pe informaţie completă;
Reglementarea şi supravegherea modului de desfăşurare a unui turism curat şi civilizat;
Influenţarea factorilor de decizie, a autorităţilor centrale şi locale în direcţia sporiri gradului lor de implicare în acţiunile concrete de protejare şi de conservare a acestor obiective;
Propagandă pentru natură şi om prin realizare de materiale documentare audio-video şi scrise.

A fost elaborat şi difuzat Ghidul traseului ecoturistic Japca-Tâpova. Intenţionăm să facem un rezumat al textelor în limba engleză şi să edităm acest Ghid în două limbi, color cu un tiraj mult mai mare.
Dificultăţile
Neînţelegerea, deocamdată până la capăt, a posibilităţilor enorme pe care le oferă o tabără ecoturistică, copiilor pentru oficialităţile locale şi organizaţiile neguvernamentale din provincie.