Deschidere oficială: Centrul de Informare și Educație Ecologică „Rădenii Vechi”

Un Centru de Informare și Educație Ecologică va fi inaugurat la 12 octombrie 2018, în Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”. Centrul „Rădenii Vechi” a fost creat în cadrul proiectului „Dezvoltarea turismului rural pe teritoriul raionului Ungheni prin utilizarea durabila a resurselor naturale”, finanțat de Programul Polska Pomoc, Polonia, informează Ecopresa.md.

În Centrul de Informare și Educație Ecologică „Rădenii Vechi”  este amenajată o sală pentru activități de informare și conferinte, o mini-expoziţie a speciilor de plante, insecte şi animale specifice rezervației „Plaiul Fagului”, inclusiv cele înscrise în Cartea Roșie, un birou administrativ, precum  şi 12 locuri de cazare, se menționează într-un comunicat al Agenției „Moldsilva”.

Jurnaliști de mediu în vizită de documentare în Rezervația Plaiul Fagului Foto: Dinu Rusu
Jurnaliști de mediu în vizită de documentare în Rezervația Plaiul Fagului
Foto: Dinu Rusu

Potrivit datelor Agenției „Moldsilva”, în 2017, Rezervația Naturală „Plaiul Fagului” a fost vizitată de peste două mii de turişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Pe teritoriul rezervației este amenajat un traseu turistic, cu scopul promovării arboretelor cu fagi seculari.

Centrul „Rădenii Vechi” va contribui la dezvoltarea potențialul turistic al rezervației, prin crearea unor oferte informativ-ecologice privind ecosistemele, flora si fauna rezervației, ciclul de viață a unei păduri.

Costul proiectului este de 5 mln de lei, contribuţia rezervației fiind de 10%.

Proiectul este implementat de Fundaţia Padurii Romincka, Polonia şi Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”, în colaborare cu Consiliul raional Ungheni şi Agenția pentru Dezvoltarea Regionala și Integrarea Europeana Ungheni.

Articolul Deschidere oficială: Centrul de Informare și Educație Ecologică „Rădenii Vechi” apare prima dată în Ecopresa.