25 de jurnaliștii învață cum să scrie despre mediu

25 de jurnaliștii învață cum să scrie despre mediu
Timp de trei zile, 25 de jurnaliști învăță cum să scrie despre mediu. Instruirea a început la 13 august 2015 și este a treia din seria de traininguri organizate de…

Prima zi de training s-a memorizat participanților, deoarece noul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, a participat la deschiderea sesiunii de instruire. Acesta a vorbit despre importanța protecției mediului, dar și rolul presei în diseminarea informației de mediu. Ministrul a subliniat că în timpul apropiat va pune accent pe reforma instituțională, implementarea directivelor de mediu, dar și pe educația ecologică, pe care a numit-o ca fiind o prioritate personală în cadrul mandatului de ministru.

Totodată, Lilia Curchi, directorul executiv AJMTEM a prezentat datele unui studiu care relevă percepția jurnaliștilor asupra problemelor de mediu, buna guvernare de mediu, precum și accesul la informație. Potrivit rezultatelor, jurnaliștii califică starea mediul ca fiind negativă, fapt ce se datorează indiferenței asupra domeniului din partea autorităților și a cetățenilor. Totodată, datele studiului au scos în evidență o serie de probleme pe care jurnaliștii le consideră stringente: managementul deșeurilor, tăierea ilicită a pădurilor, educația ecologică, calitatea și managementul resurselor de apă și sol ș.a. În același timp, studiul a relevat că cel mai mult se implică ONG-urile în rezolvarea, iar autoritățile și cetățenii mai puțin. În privința bunei guvernări de mediu, jurnaliștii afirmă că la acest capitol se șchiopătează, iar aspecte ca transparența, eficiență, legalitate și integritate sunt aplicate parțial.

Tematica acestei sesiuni se axează pe managementul și calitatea apei. Astfel, Galina Norocea, consultant superior în cadrul Secției resurse de apă, sol, subsol, a vorbit jurnaliștilor despre “Gestionarea Resurselor de Apă pe Principiul Bazinului Hidrografic”. Astfel, doamna Norocea s-a axat pe situația la zi a principalelor râuri. A menționat că volumul de apă este la un nivel critic, iar oamenii nu înțeleg importanța utilizării raționale a apei, iar în cazul în care seceta continuă, țara ar putea fi în criză de apă. Totodată, s-a discutat și despre accesul la informația de mediu și deschiderea autorităților.

Participanții au lucrat în echipă și au aflat despre importanța jurnalismului de investigație pentru o bună guvernare de mediu. În acest sens, Alina Radu, directoarea Ziarul de Gardă, a venit cu exemple relevante despre investigațiile realizate pe tematica de mediu și impactul lor asupra societății, autorităților. Ea a explicat că impactul unei investigații poate fi unul mai întârziat, dar este. Apoi, împreună cu participanții, s-au identificat subiecte de investigație de mediu. Jurnaliștii au găsit teme bune de investigat, precum managementul deșeurilor, casele pădurarilor, emisiile de plumb, poluarea apelor subterane, construcțiile ilegale în păduri… Fiecare subiect a fost discutat și identificați pașii necesari pentru a demara o investigație.

În cea de a doua zi a trainingului, jurnaliștii vor învăța cum să utilizeze statistica în jurnalismul de mediu, care sunt principalele surse de informare, atribuțiile autorităților și ce informație ne oferă. După sesiune teoretică, se va trece la cea practică – jurnaliștii vor realiza știri de mediu, vor face plan editorial pentru reportaj, articol lung. Sesiunea va fi condusă de Oana Dan, jurnalist de mediu din România.

A treia zi a sesiunii de instruire va include vizite de studiu la Zona Umedă Construită Orhei și la Izvorul Jeloboc din Orhei. Totodată, jurnaliștii își vor face câte o listă de subiecte pe care își propun să le abordeze pe viitor. Pentru a vedea în timp real ce fac participanții noștri, urmăriți pagina de facebook, unde sunt postate fotografii din cadrul trainingului.

Instruirea este parte a proiectului „Agenda naţională de mediu: prin comunicare, spre o mai bună guvernare a mediului”, realizat de AJMTEM, susținut de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și de Uniunea Europeană. În cadrul acestui proiect, AJMTEM va edta şi un ghid pentru jurnalism de mediu, iar în luna octombrie 2015 va decerna distincţiile celei de-a doua ediţii a “Premiilor pentru jurnalism de mediu”.