Furtul de pădure, jaf constant pe teritoriul României
Furtul de lemn este cel mai constant jaf petrecut pe teritoriul României în ultimii 30 de ani. Indiferent ce regim a fost la putere și indiferent de creșteri economice sau crize financiare, pădurile țării au fost decimate în mod sistematic, scrie recorder.ro.
Amploarea tăierilor ilegale din ultimele trei decenii este estimată la 270 de milioane de metri cubi, o cifră atât de mare, că pare imposibil de cuprins cu mintea umană.
În ultimii ani, după inițierea unor modificări legislative pentru stoparea tăierilor ilegale și după crearea unor instrumente precum aplicația „Inspectorul Pădurii”, s-a creat impresia că pădurile din România au început să fie protejate. În realitate, situația este dramatică: hoții de lemn și-au adaptat metodele și continuă să taie lemn ilegal acoperiți de acte și de pasivitatea autorităților silvice, de la bază, până la cel mai înalt nivel.
Colegii de la Recorder au mers pe urmele hoților de lemn, pentru a înțelege cum funcționează mafia care ne decimează pădurile. Ei au ajuns în una dintre cele mai împădurite zone ale României – Bucovina – și au făcut o investigație. În mai bine de jumătate de oră de video, jurnaliștii explică dimensiunea acestei catastrofe ecologice.
Articolul Furtul de pădure, jaf constant pe teritoriul României apare prima dată în Ecopresa.