Plantațiile de bambus pot salva de la defrișare pădurile boreale și amazoniene

„Oamenii cred și acum că bambusul este o glumă”, spune Troy Wiseman, director executiv și co-fondator al EcoPlanet Bamboo. Însă pașii făcuți de compania sa în comercializarea acestei plante ca…

Wiseman a fondat EcoPlanet în 2010 pentru a oferi o alternativă pentru fibra lemnoasă folosită în producerea de îmbrăcăminte, de hârtie sau de produse sanitare.”Peste 70 de milioane de copaci maturi sunt tăiați anual pentru a face hainele pe care le purtăm. Companii precum Marks & Spencer, H & M, Patagonia, Zara etc trebuie să înțeleagă că există o problemă, că furnizarea de fibră lemnoasă este mai dificilă de la zi la zi, iar reglementările de mediu devin din ce în mai dure. În următorii șase – șapte ani aceste companii vor avea probleme în asigurarea materiei prime”, a spus Wiseman.

Față de speciile de copaci tăiați în prezent, bambusul ajunge la maturitate în termen de șapte ani și, după aceea, poate fi recoltat în fiecare an. Mai mult decât atât, bambusul nu este o plantă pretențioasă și poate fi plantată pe terenuri marginale, fără a concura cu producția de plante alimentare, și necesită cantități mici de îngrășământ sau apă.

Însă este o problemă. Industria bambusului existentă este una fragmentată, plantatiile sunt făcute de mici fermieri care pur și simplu nu ar putea oferi securitatea aprovizionării sau calitatea produselor cerută de marile companii la nivel mondial. Soluția lui Wiseman a fost industrializarea plantațiilor și a început cu o investiție 10 milioane dolari în două plantații din Nicaragua și Africa de Sud.

Investiția a devenit profitabilă în scurt timp, oferind 500 de locuri de muncă pentru muncitorii locali, dovedind că în următorul deceniu acestor plantații va sechestra 1,5 milioane de tone de dioxid de carbon și vor reabilita mii de hectare de teren degradat. Pentru acest an, Wiseman își propune realizarea celei de-a treia plantații în Ghana, unde a închiriat 50.000 de hectare.