Un primar tânăr și schimbările pe care dorește să le facă în Dușmani

Un primar tânăr și schimbările pe care dorește să le facă în Dușmani
Nu planificasem să scriu tocmai în trei părți despre Dușmani, dar m-am gândit să vă ofer informația bine dozată pentru a nu vă plictisi și pentru ca dvs. să fiți…

 Din moment ce am vizitat împrejurimile, ne-am bucurat ochii cu priveliști frumoase care îți răpesc privire și îți oferă insiprație pentru lucruri bune. Am ajuns și la primărie, de această dată fiind invitați în biroul primarului. Un birou obișnuit cu covor pe jos, steagul țării într-un colț, neobișnuit probabil era primarul, unul tânăr. Sergiu Ghilețchi, fiint tânărul care a câțtigat încredrea dușmănenilor și a ocupat postul de primar din două tururi. Specialist în inginerie și informatică a ctivat în cadrul consiliului în calitate de secretar, iar ultimul job a fost de specialist superior în Direcția Statistică din raionul Glodeni, deja în prezent primar.

Recent în funcție ne explică că are un program electoral pe care dorește să-l îndeplinească și să ridice nivelul de trai în sat. El însușii fiind originar din sat cunoaște problemele și speră să găsească și soluții. În mandatul său dorește să se axeze pe atragerea fondurilor europene pentru a moderniza satul la nivel de infrastructură și totodată să deschidă pe viitor și locuri noi de muncă. O altă prioritate a sa este crearea unui depozit de deșeuri, în prezent gunoiștea satului, neautorizată fiind o problemă. Soluția pe care și-o dorește domnul primar este un parteneriat public privat, astfel crede că va avea posibilitatea să amenajeze o platformă de depozitare.

Un alt aspect pe care se va axa sunt fâșiile forestiere. Dacă vă amintiți eu povestisem că satul este lipsit de o parte din ele. Păi iată, că domnul Ghilețchi și-a propus să extindă fâșiile forestire, inclusiv pe cele de protecție a lanurilor și a zonei deșeurilor pentru a îmiedica poluarea.

Tânăr și cu perspectivă, presupun ne explică că a hotărât să se implice în politică pentru a schimba ceva. „Trebuie să mă implic singur dacă vreau schimbări, deoarece așteptând nu se va întâmpla nimic. La noi în sat lucrurile au fost un pic cam lăsate, eu îmi propun să schimb lucrurile prin muncă asiduă ”,afirmă Sergiu Ghilețchi.

Pe lângă grija față de mediul înconjurător domnul primar vrea ca pe durata mandatului său toată localitatea să fie conectată  la apeduct. Totodată o problemă este nivelul scăzut de școlarizare, astfel, propunându-și să ridice nivelul de frecventare a cursurilor.

Să sperăm că lucrurile îi vor reuși, iar satul Dușmani va fi înfloritor. Iar cei două mii de locuitori vor avea posibilitatea să se bucure de viață și de schimbări în bine. Problema pe care o are satul sunt lipsa locurilor de muncă, dar primarul speră că va reuși să atragă investiții și pe unii din cei plecați acasă.

Căci, mergând prin sat am văzut mai multe case părăsite sau care își caută un nou stăpân. Privindu-le îți dai seama că cu un pic de îngrijire le aduci farmecul, dar și acel specific moldovenesc pe care îl au casele noastre de la sat.

Menționasem că vă voi povesti și despre biserica construită în 1870. Păi să știți că acea biserică este din lemn, și de când a fost construită nu a suferit mari schimbări. Biserica este un monument istoric și este și protejat de stat. Are o istorie zbuciumată ca și celelalte biserici în timpul perioadei comuniste. Este frumoasă dar trebuie renovată.  Biserica deja de 225 de ani este în slujirea dușmănenilor. Satul a avut perioade și bune și rele, dar biserica era acolo și este.

Să speră că doriți să vizitați satul Dușmani și să-i vedeți împrejurimile și Biserica din lemn. Eu ce pot să vă spun, este un sat care merită văzut, cel puțin odată.